Vestea dimineții pentru toată România! Raed Arafat a făcut anunțul în direct: Lumea a fost avertizată
Vestea dimineții pentru toată România! Raed Arafat a făcut anunțul în direct. „Lumea a fost avertizată privind codurile de ninsori. Călătoriile trebuiau limitate. E greu de intervenit când e viscol deoarece tu scoți zăpada și vântul o adune înapoi”, a spus șeful DSU.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a reamintit, duminică, că oamenii au fost avertizați din timp că urmează ninsori și viscol, motiv pentru care ar fi trebuit să își limiteze călătoriile.
Unele drumuri au fost blocate de TIR-urile care au ieșit în decor, iar intervenția autorităților a durat ceva timp pentru că nu se poate lucra în orice fel de condiții meteo. De exemplu, intervențiile pe timp de viscol sunt zadarnice pentru că „tu scoți zăpada și vântul o adune înapoi”. Au fost trimise ajutoare în mai multe județe, iar în unele zone au intervenit Jandarmeria și Armata.
„În situațiile în care apar blocaje, când e și viscol…. Totuși, lumea a fost avertizată de situație și se știa cine e sub cod portocaliu, sub cod galben… Mereu sfatul nostru e ca dacă e cod portocaliu de viscol, mai ales că știm că Buzăul și Vrancea sunt clasice, mereu apar probleme acolo, limităm călătoriile.
Dacă apare ceva, noi încercăm să intervenim cât mai urgent, dar sunt situații care necesită anumite utilaje și, de exemplu, nu poți lucra cu ele noaptea. E foarte greu să lucrezi cu ele în condiții de viscol, de vânt, poți chiar să produci situații mai grave. (…)
Au fost mobilizate utilaje 6×6, care pot trage TIR-urile în zonele în care erau deraiate, s-a făcut evacuarea și în câteva ore au fluidizat circulația în condițiile de iarnă. Problema s-a rezolvat nu în cinci minute, ci în câteva ore, din păcate, că asta e situația.
S-a solicitat sprijin noi am trimis sprijin, am trimis în mai multe jusețe șenilate mici, care ne ajută să intrăm în zonele izolate, am trimis ambulanțe, 4X4, oameni, Jandarmeria s-a mobilizat. Imediat cum vedem că e o situație, acordăm sprijinul necesar”, a declarat, duminică, Raed Arafat în cadrul emisiunii TV „News Pass” de pe B1 TV.
Vă amintim că președintele Autorității Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a anunțat că, săptămâna aceasta, mercurul din termometre va coborî până la -15 grade Celsius în unele zone din România, iar cantitatea de precipitații sub formă de ninsoare va crește în zilele următoare.
„Acest acest ciclon polar e posibil să mai aducă aceste căderi masive de zăpadă, cum am văzut în acest weekend. Dacă nu în săptămâna asta, atunci într-una dintre săptămânile următoare. Urmărim cu atenție ce se întâmplă în weekend-ul viitor.
Dacă vorbim de marți, miercuri și joi, de creșterea valorilor de temperaturi, în special în partea de sud a țării, unde este posibil, mai ales în sudul extrem, să înregistrăm temperaturi între 8 până la 10 grade Celsius, valori peste ceea ce ar fi normal pentru această perioadă. Așa cum arată informațiile la acest moment, este posibil ca sâmbătă, duminică și mai ales debutul următoarei săptămâni să aducă primele temperaturi cele mai coborâte”, a anunțat, duminică, Elena Mateescu.
„În această săptămână în zonele depresionare, minimele vor fi unele foarte coborâte, așa cum arată estimările la acest moment, și este posibil să consemnăm chiar valori sub -15 grade Celsius în timp ce în zonele mai joase de relief din intracarpatic chiar valori sub -8 grade Celsius.
Ceea ce înseamnă valori ușor mai coborâte în această parte a țării. Inclusiv în Capitală este posibil să consemnăm, la debutul următoarei săptămâni, valori sub -7 -6 grade Celsius noaptea. Chiar și valorile maximelor pe parcursul zilei nu vor fi unele foarte ridicate”, a adăugat șefa Autorității Naționale de Meteorologie (ANM), potrivit Antena 3 CNN.