Anunțul Casei de Pensii: Lista pensionarilor care vor primi bani în plus la toamnă
Casa de Pensii, prin vocea lui Daniel Baciu, președintele instituției, a explicat care sunt pensionarii care primesc bani în plus din toamnă.
Pensionarii care primesc bani în plus din toamnă beneficiază de introducerea în noua lege a pensiilor a unor principii noi de calcul.
„Actuala legislație a pensiilor, Legea 263/2010 care este în vigoare de la 1 ianuarie 2011, cât și legile anterioare, Legea 19/2000 care a intrat în vigoare la 1 aprilie 2001, au acumulat anumite inechități de-a lungul timpului.
Aceasta și pentru că Legea 263 a fost modificată de foarte multe ori, iar modificările au produs efecte în viitor, neavând retroactivitate.
Astfel beneficiile care s-au introdus de-a lungul timpului au fost în favoarea unor categorii de pensionari și în defavoarea celorlalte categorii de pensionari care au ieșit la pensie înainte de adoptarea reglementărilor”, a explicat, la RomâniaTV, Daniel Baciu.
Acesta a explicat noul mecanism, după introducerea în legea cea nouă a pensiilor a unor principii noi de calcul.
„Noua legislație ar trebui să elimine în principal aceste inechități și pot să vă spun niște principii care sperăm a fi luate în calcul în noua lege a pensiilor: în primul rând mă refer la introducerea unei noi formule de calcul atât pentru pensiile noi care intră în plată, cât și pentru pensiile aflate în plată.
În primul rând această formulă de plată trebuie să elimine indicele de corecție care a avut o menire când a fost înființat, a fost foarte clar definit și a funcționat până în momentul când contribuțiile s-au mutat de la angajator la angajat”, a mai spus Daniel Baciu.
Mai mult decât atât, noua formulă ar trebui să elimine inechitățile din sistem, notează stiripesurse.ro.
„Acolo trebuia ponderată formula indicelui de corecție cu această schimbare, dar acest lucru nu a avut loc. În momentul de față coeficientul de corecție este de 1,41 și a beneficiat o anumită parte de pensionari, ceilalți beneficiind de un indice de corecție diferit.
Și aici s-au creat aceste inechități. Acum vorbim despre introducerea unor noi reguli de indexare a pensiilor”, a mai precizat Daniel Baciu pentru sursa citată.