Medicul Alin Popescu a murit

Sanatate

Medicul Alin Popescu a murit

Medicul Alin Popescu a murit

Tragedie în lumea medicală din România! Alin Popescu, medic ginecolog la Spitalul județean de urgență din Deva, s-a stins din viață la vârsta de 31 de ani, după ce s-a înecat în apele unui lac de acumulare din Caraș Severin.

Lumea medicală din România e în doliu! Medicul Alin Popescu, ginecolog la Spitalul județean de urgență din Deva, a murit la vârsta de 31 de ani. Cadrul medical s-a înecat în apele unui lac de acumulare din Caraș Severin, la doar 15 metri de mal.

Cine este Alin, medicul ginecolog care a murit după ce s-a înecat într-un lac de acumulare din Caraș-Severin

Alin Popescu, medic ginecolog la Spitalul județean de urgență din Deva, a murit la vârsta de 31 de ani, după ce s-a înecat în apele lacului Gozna din Munții Semenic. Prietenii cadrului medical, cu care acesta a plecat în cursul zilei de ieri, din Timișoara, pentru a se relaxa pe malul lacului de acumulare din județul Caraș-Severin au observat că acesta lipsește și au sunat la 112.

“Duminică, 23 iulie, în jurul orei 16:00, prin apel la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, s-a solicitat ajutorul pompierilor militari pentru căutarea unui bărbat, posibil înecat în lacul Văliug (la ponton Casa Baraj). La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Reșița, cu o autospecială de primă intervenție și comandă și cu o barcă de salvare. Până la această oră, persoana nu a fost găsită.

Echipajul de pompieri continuă căutările cu barca la suprafața apei. În sprijin, au fost solicitate echipaje specializate din județele învecinate Arad și Hunedoara“, informa Inspectoratul pentru Situații de Urgență ISU Caraș-Severin.

Ce mesaje de condoleanțe au transmis cei care l-au cunoscut

Cei care l-au cunoscut pe Alin Popescu, medic ginecolog la Spitalul județean de urgență din Deva, au transmis mesaje de condoleanțe prin intermediul rețelelor de socializare.

„Cu nespusă tristeţe, vă anunțăm trecerea în nefiinţă a colegului nostru, Dr. Alin Popescu. Cu recunoştinţă pentru bucuria de a te fi cunoscut şi inimi îndurerate pentru pierderea noastră”, a anunțat CarollMed – Hunedoara.

„Cu adâncă tristețe în suflet, în numele colectivului Compartiment Primiri Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal Orăștie, anunț trecerea în neființă a celui care a fost Dr. Alin Popescu. A fost pentru noi un coleg minunat, un tânăr medic ce promitea extrem de mult și cu care ne mândream”, a transmis medicul Lucian Bârlea, de la spitalul din Orăștie.

Continue Reading
To Top