Bianca Giurcă de la Insula Iubirii, reacție acidă după ce s-a aflat că ea și ispita Alin se plac. Cui i-a transmis cuvinte dure: ”Care e problema ta?”
Bianca Giurcă și Marius Moise formează unul dintre cele cinci cupluri de la Insula Iubirii sezonul 7. Cei doi sunt din același sat și sunt împreună de trei ani, chiar dacă între ei există o diferență mare de vârstă. Aceștia au venit în show-ul de la Antena 1 pentru a-și testa limitele și pentru a vedea cât de rezistentă este relația pe care o au.
Într-un moment în care băieții ispite stăteau de vorba cu fetele din cuplu, Romeo a pornit o discuție referitoare la relația dintre Alin și Bianca, fapt ce a enervat-o pe concurentă destul de tare.
„Mie dacă într-adevăr plăcea de ea, îmi asumam. M-a scos vinovat faptul că nu îmi asum, eu nu pot pentru că Bianca nu îmi dă voie.”, a declarat Alin, după cele spuse de Romeo.
Modul atipic în care Alin a ales să se raporteze la relația lui cu Bianca naște controverse în vila. Nimeni nu s-a așteptat ca o ispită să fie atât de secretoasă cu celelalte, atitudine pe care doar el și Bianca o înțeleg. Complicitatea dintre ei atrage și mai mult atenția asupra lor.
„A zis Romeo că e ceva între mine și Alin. Care e problema lui. Că cică se vede. Ce am făcut eu mai mult cu Alin decât Romeo cu Ema. Ok, Alin mă place. Care e problema. Romeo încearcă să scoată în evidență că eu și Alin suntem mai rău decât el și Ema. Nu înțeleg de ce nu își vede de treaba lui.”, i-a spus Bianca, nervoasă, Claudiei.
Întrebat de Oana Monea de ce se foiește atât de mult în pat, Marius Moise a mărturisit că nu suportă să doarmă cu boxeri pe el. Concurentul de la Insula Iubirii i-a făcut propuneri indecente ispitei feminine.
„Stau așa, dar nu suport, până la urmă, să stau în boxeri. Dar eu nu-i suport nici pe ăștia, știi?”, i-a spus concurentul ispitei feminine.