Se schimbă modul de restituire a permisului de conducere reținut de polițiști. Modificarea a intrat în vigoare
Propunerile MAI privind modificarea condiţiilor de restituire a permisului de conducere reţinut şi a celor de dobândire a permisului de conducere românesc de către şoferii care deţin permise eliberate de alte state intră în vigoare începând de pe 13 august, conform Agerpres.
Guvernul a adoptat în ședința de joi, 10 august, Ordonanţa nr. 29/2023 prin care se modifică OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne.
Ordonanța, care intră în vigoare de pe 13 august 2023, introduce posibilitatea restituirii permisului de conducere – reţinut ca urmare a constatării preliminare, în salivă, a prezenţei unor substanţe din categoria celor psihoactive – în baza rezultatului analizei mostrelor biologice (probe de sânge) realizate în instituţiile medico-legale autorizate prin care s-a stabilit absenţa din organism a substanţelor psihoactive.
Până acum restituirea se putea face doar în baza soluţiei de clasare dispuse în faza urmăririi penale. O altă modificare importantă prevăzută de OG nr. 23/2023 îi privește pe cetăţenii care deţin permise de conducere eliberate de alte state, dar care nu pot fi preschimbate cu permisul românesc de conducere.
Aceștia se vor putea înscrie la examenul pentru obţinerea documentului românesc fără a mai fi nevoie de urmarea unei şcoli de şoferi, cum prevedea legislaţia până în prezent.
În urma dobândirii permisului de conducere românesc, permisul de conducere emis în străinătate se remite autorităţilor din statul emitent prin grija serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, cu menţiunea că a fost obţinut un nou permis de conducere în România.
Totodată, este instituită posibilitatea ca persoanele care nu au reşedinţă sau domiciliu în România să înmatriculeze provizoriu un vehicul, cu scopul de a-l înmatricula ulterior în altă ţară. Până la aprobarea OG nr. 29/2023, acest lucru era permis doar cetăţenilor care aveau reşedinţa sau domiciliul în România.