Salarii medici 2023: Cât câștigă un medic de familie în România
Veniturile medicilor de familie în România pot varia considerabil în funcție de mai mulți factori, precum experiența, locația în care activează, (rural vs. urban), numărul de pacienți înregistrati în cabinet, implicarea în activități suplimentare, gradul de încadrare profesională, reglementările guvernamentale și multe altele.
Salariul unui medic de familie în România este determinat de mai mulți factori, iar sistemul de salarizare este complex și poate varia în funcție de diferitele situații și reglementări. Există mai multe componente care intră în calculul salariului unui medic de familie.
Este important să menționăm că sistemul de salarizare poate varia în timp, în funcție de politica guvernamentală și de modificările aduse legislației. De asemenea, medicii de familie pot avea și alte surse de venit, precum activități private în paralel cu lucrul în sistemul de stat sau participarea la programe de prevenție sau promovare a sănătății.
Așadar, salariul unui medic de familie în România poate ajuge la câteva zeci de mii de lei, și poate varia considerabil în funcție de mai mulți factori.
Conform unui calculatorul de venituri din România, salariul lunar al unui medic de familie începător variază între 2.227 lei și 6.236 lei. După cinci ani de experiență în activitatea respectivă, venitul crește între 2.461 lei și 7.107 lei pe lună.
În 2023, majoritatea medicilor de familie din România câștigă un salariu lunar situat între 2.227 lei și 7.673 lei.
Cum se calculează salariul unui medic de familie
Salariul unui medic de familie în România se compune din încasările de la CAS per capita (PC) și venitul per serviciu (PS). Astfel, jumătate din veniturile unui medic de familie vin din încasările per capita, iar circa jumătate din venituri sunt obținute din încasările per serviciu.
De altfel, medicii de familie care obțin cele mai mari venituri au un număr mare de pacienți în evidență, iar important în acest sens este ca pacienții să fie asigurați.
Însă, dacă un medic de familie are pe listă 1.300 de pacienţi, nu înseamnă obligatoriu că are 1.300 de asiguraţi. Pentru pacienţii neasiguraţi nu se plătește PC.
Cât câștigă un medic de familie pentru fiecare pacient
Medic de familie salariu
Potrivit legii, orice medic de familie trebuie să aibă în evidență un număr minim de pacienți, 800 în mediul urban și 450 în mediul rural, însă nu există un maximum de pacienți.
După cum menționam mai sus, venitul unui medic de familie se compune din încasările de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate per capita și venitul per serviciu. Astfel, jumătate din veniturile unui medic de familie vin din încasările per capita, adică pentru fiecare pacient. În acest fel, cu cât un medic de familie are mai mulți pacienți, cu atât are un venit mai mare.
La o listă de 1.300 de asiguraţi, venitul PC este de circa 1.000 de puncte x 10 lei/punct = 10.000 de lei. Punctele PC depind de vârsta asiguratului, iar cel mai bine „plătiţi” sunt copiii mici și vârstnicii, conform viata-medicala.ro.
Veniturile unui medic de familie provenite din plata per capita au scopul de a asigura buna desfășurare a activității în cabinetul medicului de familie. Banii se duc pe salariul asistentului medical, pe utilități, chirie, femeie de serviciu, consumabile etc.
Cât câștigă un medic de familie pentru serviciile oferite
Pe de altă parte, plata per serviciu este limitată de numărul maxim de consultații. Zilnic se pot deconta 24 de consultații, asta reprezentând 6 ore de cabinet x 4 consultații pe oră.
Fiecare consultație valorează 5,5 puncte, iar un punct de consultație are o valoare de 4 lei. Astfel, un medic care are 24 de consultații pe zi obține un venit de 528 de lei.
Consultațiilor li se adaugă și maximum două vizite la domiciliu, zilnic, care sunt cotate cu 15 puncte, astfel că medici mai pot obține zilnic câte 60 de lei, conform viata-medicala.ro.
Dacă înmulţim cei 528 de lei/zi cu 20 de zile lucrătoare/lună, obţinem un venit lunar din servicii de 10.360 lei/lună. Din cele 30 de zile ale lunii se scad zilele de weekend și sărbătorile legale.
De asemenea, un medic de familie poate obține câteva puncte suplimentare prin diverse activități desfășurate în cabinetul său. Dacă efectuează tratamente injectabile sau îngrijește plăgi ale pacienților, chiar și pe parcursul mai multor zile, acestea vor fi remunerate cu un singur supliment de 10 puncte.
De asemenea, poate câștiga puncte suplimentare dacă efectuează extracții de dopuri de ceară din urechi, spirometrie, asistă la nașteri și alte proceduri medicale. Prin adăugarea veniturilor din servicii oferite în cabinet, la domiciliu și din alte servicii suplimentare, medicul de familie poate ajunge la un venit brut maxim de 12.000 lei lunar.