Vouchere sociale 2023: vești bune pentru români
Vouchere sociale 2023: Toate cardurile au fost încărcate cu sumele pentru alimente aferente lunii august
La începutul ședinței de Guvern, premierul Marcel Ciolacu a făcut o serie de declarații, printre care și una privind starea cardurilor sociale.
Marcel Ciolacu a afirmat că: ”[…] astăzi avem o veste bună și de la Ministerul Fondurilor Europene: toate cardurile sociale au fost încărcate cu sumele pentru alimente aferente tranșei pe luna august. Vorbim de 2,4 milioane de români care au primit un sprijin de 250 de lei din partea statului. În acest moment există o diferență de 90.000 de noi beneficiari eligibili şi, imediat după ce vor fi emise cazurile pentru aceste persoane, ele vor fi alimentate cu banii necesari. Mai mult, din negocierile avute înainte de domnul ministru Boloș, în acest moment de domnul ministru Câciu, aceste programe vor continua și în exercițiu financiar viitor, vor fi prinse şi pentru din 2024 încolo”.
Prin măsura „Sprijin pentru România”, adoptată de Guvernul României, vor fi emise – și distribuite persoanelor defavorizate – tichete sociale, pe suport electronic, pentru produse alimentare și mese calde.
Destinatarii finali ai măsurii sunt:
1. Pensionarii ale căror venituri proprii lunare sunt mai mici sau egale cu suma de 1.500 lei,
2. Persoanele, copii și adulți, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizare sunt mai mici sau egale cu suma de 1.500 lei,
3. Familiile cu doi sau mai mulți copii, în întreținere, ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei,
4. Familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
5. Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat,
6. Persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Pentru implementarea măsurii a fost alocată suma de 3,1 miliarde de lei.