Știri interne

Doliu în lumea sportului românesc. Un fotbalist a murit la doar 19 ani. Tânărul a fost implicat într-un grav accident

Doliu în lumea sportului românesc. Un fotbalist a murit la doar 19 ani. Tânărul a fost implicat într-un grav accident

Este doliu în lumea sportului românesc, după ce un fotbalist a murit la doar 19 ani. Tânărul a fost implicat într-un accident, iar anunțul a fost făcut de echipa la care juca. Moartea lui a lăsat în urmă doar durere, iar cei care îl cunosc sunt șocați de felul în care și-a găsit sfârșitul.

Darius Sâbu era cunoscut drept fotbalist la ACS Petrosport Ploiești. Tânărul în vârstă de 19 ani a fost implicat într-un accident rutier, duminică noaptea, alături de alți doi băieți, care au ars de vii.

În urmă cu o zi, în Ploiești, Darius Sâbu a murit, după ce mașina în care se afla tânărul a ajuns într-un stâlp, care mai apoi a luat foc. Șoferul și un alt tânăr au ars de vii, iar fotbalistul a fost transportat la spital. Oamenii legii au anunțat că au deschis o anchetă, pentru a se stabili cum s-a produs accidentul.

„Echipajele medicale au constatat decesul conducătorului auto în vârstă de 18 ani și a unui pasager în vârstă de 19 ani. Al treilea pasager, tot cu vârsta de 18 ani, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, a anunțat IJP Prahova.

Cu toate că au încercat să îl salveze, medicii au fost nevoiți să constate decesul. Pe Facebook, clubul Petrosport Ploiești a transmis un mesaj prin care își exprimă regretul cu privire la moartea prematură a băiatului care și-a găsit sfârșitul într-un mod crunt. Pe rețelele de socializare, cei care l-au cunoscut au lăsat mesaje de condoleanțe pentru familia îndoliată.

„Clubul Petrosport Ploiești anunță pierderea prematură a unui copil deosebit. La doar 19 ani, Darius Sîrbu s-a stins din viață în cumplitul accident care a avut loc în Ploiești, duminică noapte. Conducerea clubului și colegii din echipă sunt alături de familia îndoliată, în aceste momente grele, și le transmit sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l ierte și să îl odihnească în pace!”, a scris clubul Petrosport Ploiești, pe Facebook.

Continue Reading
To Top