E risc din nou la locul exploziei de la Crevedia. Pompierii intervin şi încearcă să răcească o cisternă cu GPL
E din nou risc la locul exploziilor de la Crevedia, iar pompierii intervin luni dimineaţă şi încearcă să răcească o cisternă cu GPL, pentru că nu se poate face cercetare.
Pompierii intervin luni dimineaţă şi încearcă să răcească o cisternă cu GPL, precum cele care au sărit în aer.
Este încă pericol acolo, iar anchetatorii nu pot face încă cercetarea la faţa locului.
Există încă o cisternă care are în interior combustibil, iar în acest moment salvatorii încă încearcă să elimine pericolul.
Până când combustibilul se va scurge complet, specialiştii trebuie să intervină și să răcească acest recipient.
Între timp continuă verificările. Au ajuns la fața locului în această dimineață și specialiștii INSEMEX de la Petroșani, pentru că pe câmpul din spatele stației GPL, la aproximativ 500 de metri, a fost o zonă afectată și de asemenea erau și bucăți de metal care au sărit în urma exploziei.