Vara anului 2023 a fost “de departe” cea mai caldă înregistrată vreodată în lume | Șeful ONU: “Colapsul climatic a început”
Vara anului 2023 a fost “de departe” cea mai caldă înregistrată vreodată în lume, potrivit observatorului european Copernicus.
“Sezonul iunie-iulie-august 2023, care corespunde verii în emisfera nordică, unde trăieşte marea majoritate a populaţiei mondiale, a fost de departe cel mai cald înregistrat vreodată în lume, cu o temperatură medie globală de 16,77°C”, a anunţat Copernicus.
Aceasta este cu 0,66°C peste media pentru perioada 1991-2020, care a fost deja marcată de o creştere a temperaturii medii globale din cauza încălzirii globale cauzate de activitatea umană. De asemenea, noua valoare medie din vara 2023 este cu mult – cu 2 zecimi – peste recordul precedent stabilit în 2019.
“Colapsul climatic a început”, a declarat şeful ONU, António Guterres, într-un comunicat, potrivit dw.com.
Iulie a fost cea mai fierbinte lună măsurată vreodată, iar august 2023 este acum a doua cea mai fierbinte, potrivit Copernicus.
În primele opt luni ale anului, temperatura medie globală este cu doar 0,01°C în urma anului 2016, cel mai cald an măsurat vreodată. Dar acest record atârnă de un fir de aţă, având în vedere previziunile sezoniere şi revenirea fenomenului climatic El Niño în Pacific, care este sinonim cu o nouă încălzire.
“Având în vedere excesul de căldură de la suprafaţa oceanelor, este probabil ca 2023 să fie cel mai cald an (…) pe care omenirea l-a cunoscut vreodată”, a declarat pentru AFP Samantha Burgess, şefa adjunctă a serviciului Copernicus pentru schimbări climatice.
Baza de date Copernicus datează din 1940, dar poate fi comparată cu climatele din mileniile trecute, stabilite cu ajutorul inelelor arborilor sau al carotelor de gheaţă şi rezumate în ultimul raport al grupului de experţi pentru climă al ONU (IPCC).
Pe această bază, “cele trei luni prin care tocmai am trecut sunt cele mai calde din ultimii 120.000 de ani, cu alte cuvinte de la începutul istoriei umane”, spune Burgess.
În ciuda a trei ani succesivi de La Niña, fenomenul opus lui El Niño care a temperat parţial încălzirea, anii 2015-2022 au fost deja cei mai calzi măsuraţi vreodată.
“Temperaturile vor continua să crească atâta timp cât nu închidem robinetul emisiilor”, provenite în principal din arderea cărbunelui, petrolului şi gazelor, subliniază Samantha Burgess, cu trei luni înainte de reunoiunea COP28 de la Dubai. Această Conferinţă a Naţiunilor Unite privind clima, unde se aşteaptă o luptă acerbă pentru sfârşitul combustibililor fosili, ar trebui să readucă omenirea pe calea Acordului de la Paris.