Acoperamantul Maicii Domnului. Ce e bine sa faci, MAINE, pentru fericire si noroc
Acoperamantul Maicii Domnului, cunoscuta in spatiul slav ca Pocrov (in rusa Покров Пресвятой Богородицы, transliterat: Pokrov Presviatoi Bogoroditi), este o sarbatoare a Maicii Domnului praznuita in Biserica Ortodoxa si in bisericile greco-catolice.
Sarbatoarea aminteste o minune care a avut loc la Constantinopol in secolul al IX-lea: aparitia Sfintei Fecioare Maria in fata ascetului Andrei[1] si celebreaza protectia oferita crestinilor de Maica Domnului. Ziua praznuirii acestei sarbatori este 1 octombrie (sau 14 octombrie in bisericile ce folosesc calendarul iulian).
Conform traditiei crestin-ortodoxe, Maica Domnului s-a aratat in secolul al IX-lea in Biserica Vlaherne din Constantinopol (actualul Istanbul), unde erau pastrate atunci mai multe relicve sacre ale ei (vesmantul, omoforul si o parte din brau). Biserica „Sfanta Maria” din Vlaherne fusese construita in anii 450 de imparateasa Pulcheria, sotul ei Marcian (450-457), in suburbia Vlaherne a capitalei imperiale Constantinopol.
Traditii de Acoperamantul Maicii Domnului
In popor se spune ca, la 1 octombrie, incepe pregatirea ogoarelor pentru sezonul rece, ceea ce inseamna ca acum incepe sa cada bruma.
In aceasta zi, este bine ca cei credinciosi sa tina post pentru a fi feriti de rele, de boli si de suparari. Se tine post cel putin pana la pranz si se mananca doar covrigi framantati fara lapte sau se bea doar apa ori ceai.
Traditia spune ca toti gospodarii care isi vor stropi vitele cu apa sfintita de Acoperamantul Maicii Domnului vor avea vite sanatoase si care nu se vor imbolnavi tot anul.
O alta traditie legata de sarbatoarea Acoperamantului Maicii Domnului spune ca este bine ca in aceasta zi sa fie pomeniti toti cei trecuti la cele vesnice. Din acest motiv se dau de pomana placinte si tot felul de bucate pregatite de gospodine. Avand in vedere ca este o zi de post, placintele nu trebuie sa contina ingrediente de origine animala, astfel ca trebuie umplute fie cu mere, fie cu dovleac. Daca au oaspeti la masa, gospodinele trebuie sa ii serveasca tot cu placinte de post.