Postul Crăciunului 2023. Când începe postul Naşterii Domnului
Când începe Postul Crăciunului în 2023 este întrebarea de pe buzele mult credincioşi care îşi doresc să postească în această perioadă.
În 2023, Postul Crăciunului începe la data de 15 noiembrie şi se încheie pe 24 decembrie, în ajunul Crăciunului.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului are loc pe 25 decembrie, iar până atunci, creştinii ortodocși sunt în Postul Crăciunului.
Postul Crăciunului 2023 durează 40 de zile, însă se ține multe mai uşor decât Postul Paştelui, având în vedere că sunt multe zile în care se dă dezlegare la pește de către Biserica Ortodoxă.
Marţi, 14 noiembrie, este lăsatul secului pentru Postul Crăciunului şi este ultima zi în care creștinii mai pot mânca mâncăruri “de dulce
Postul Crăciunului ne aminteşte, prin durata lui de 40 de zile, de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, atunci când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.
Postul Crăciunului aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii Mântuitorului. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, în Decalogul scris pe lespezi de piatră.
Zilele cu dezlegare la peşte pentru credincioşi în Postul Crăciunului 2023
Postul Crăciunului nu este atât de strict precum este cel al Paştelui. Astfel, postul Crăciunului are mai multe zile de dezlegare la peşte, ulei şi vin.
Numărul de zile cu dezlegare la peşte pentru enoriaşi în Postul Crăciunului sunt 14.
În fiecare zi de marți și de joi va fi dezlegare la ulei și la vin, iar sâmbăta și duminica va fi dezlegare la pește.
În cazul în care sunt zile de sâmbătă sau duminică în perioada 20-24 decembrie, enoriaşii nu au dezlegare la peste, ci doar la untdelemn şi vin.
În plus, dacă în zilele de luni, miercuri sau vineri, este sărbătoare cu cruce neagră, atunci credincioșii pot consuma ulei și vin. Și în zilele de sărbătoare marcate în calendar cu cruce roșie va fi dezlegare la pește.
Zilele din calendarul ortodox cu dezlegare la peşte, în Postul Crăciunului 2023
21 noiembrie: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – sărbătoare cu cruce roșie
26 noiembrie: Sfântul Stelian
27 noiembrie: Sfântul Mucenic Iacob Persul
30 noiembrie: Sfântul Apostol Andrei – sărbătoare cu cruce roșie
3 decembrie: Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica
4 decembrie: Sfânta Muceniță Varvara
5 decembrie: Sfântul Sava cel Sfințit
6 decembrie: Sfântul Ierarh Nicolae – sărbătoare cu cruce roșie
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf
11 decembrie: Sf. Cuv. Daniil Stâlpnicul și Luca cel Nou
12 decembrie: Sfântul Spiridon
13 decembrie: Sfântul Ierarh Dosoftei
17 decembrie: Sfântul Proroc Daniel
18 decembrie: Sf Cuv. Daniil Sihastrul