Ajutorul pentru încălzire și suplimentul pentru energie vor fi acordate și pentru cei care nu se încadrau în plafoane
Published on
Ajutorul pentru încălzire și suplimentul pentru energie vor fi acordate și pentru cei care, de la 1 ianuarie, nu se mai încadrau în plafoanele stabilite de lege pentru a primi aceste forme de sprijin.
Este vorba despre 800.000 de familii care au înregistrat creșteri de venituri, după majorările de pensii și salarii din sistemul bugetar de la începutul anului.
Cum majorările nu au fost luate în calcul de Guvern până acum, aceste familii, cu venituri reduse, riscau să rămână fără aceste ajutoare pe timp de iarnă.
Executivul urmează să adopte o ordonanță de urgență pentru a corecta situația.