Greșeala pe care o facem toţi imediat după ce mâncăm. Prof. dr. Vlad Ciurea: ”Asta ar trebui să faceți!”
Potrivit medicului, imediat după masa de prânz, ar trebui să avem câteva minute în care să ne odihnim, astfel încât organismul să nu fie suprasolicitat.
”Persoanele mediteraneene au inventat un lucru foarte bun, probabil o să ajungem și noi acolo. Această siestă… După ce ai fost la masă, mergi și stai liniștit puțin! Fie te odihnești, fie dormi, fie stai puțin în casă”, susține medicul Vlad Ciurea.
Siesta sau somnul de după-amiază este perioada cuprinsă între câteva minute și câteva ore de odihnă și de somn, imediat după masa de prânz.
Siesta face parte din obiceiurile tradiționale ale multor țări mediteraneene, printre care Spania, Portugalia, Grecia, Franța, țări din Orientul Mijlociu și nordul Africii, dar și America Latină, China, Taiwan și Filipine.
Programul de lucru, în multe dintre aceste țări, este întrerupt câteva ore după-amiaza, special pentru siestă.
Sistemul digestiv solicită organismul imediat după masă, astfel încât apare starea de somnolență. Durata siestei nu ar trebui însă să depășească 30 de minute, astfel încât somnul de noapte să nu fie perturbat.
Potrivit specialiștilor, siesta îmbunătățește starea de sănătate prin faptul că ajută la o circulație sanguină mai bună, îmbunătățește memoria, crește capacitatea de învățare și combate stresul și depresia.
Care este cea mai bună hrană
În ceea ce privește mâncarea, medicul Vlad Ciurea ne reamintește că hrana cât mai naturală, neconservată, necongelată şi neprocesată este “cel mai bun supliment alimentar” pentru organism.
“Cel mai bun “supliment alimentar” pentru organism este mâncarea cât mai naturală.
Cea de la țară, dacă se poate, de la micii producători. O mâncare ținută cât mai puțin la congelator, fără aditivi, fără coloranți.
Pentru că, pe lângă apă, odihnă și oxigen, și mâncarea este importantă pentru creierul nostru.
E bine de știut că mâncarea procesată vine uneori “la pachet” cu surprize neplăcute pentru organism, celebrele E-uri. Unele sunt teribil de periculoase. Am colaborat la scrierea unui Ghid de buzunar chiar pe această temă.
Un exemplu: E 951, îndulcitor și potențiator de arome sintetic. Este de aproape 200 de ori mai dulce decât zahărul! Se descompune, printre altele, în acid aspartic.
Acesta suprastimulează neuronii, până la epuizare și distrugere. Prin urmare produce migrene, amețeli, oboseală cronică și multe altele. Nu întâmplător este interzisă utilizarea acestui E 951 în alimentele destinate sugarilor și copiilor mici.
Din păcate, educația alimentară este redusă la noi… Produsele fast-food și în general mâncarea procesată sunt la îndemână și la prețuri mici. Recomand să fim atenți la acest aspect în îngrijirea copiilor, adolescenților și tinerilor noștri.
Sănătate!”, a scris prof. dr. Vlad Ciurea, pe pagina de Facebook în urmă cu ceva timp.