Greşeala pe care toţi şoferii români o fac zilnic şi pentru care riscă amenda maximă din Codul Rutier
O greşeală pe care toţi şoferii români o fac zilnic, în trafic, le poate aduce amenda maximă prevăzută de Codul Rutier.
Potrivit Codului Rutier, un punct de amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, însă, printr-o excepţie a guvernului, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023, valoarea unui punct de amendă a rămas îngheţată la 145 de lei.
Valoarea punctului de amendă a fost îngheţată încă din anul 2017, chiar dacă, între timp, salariul minim brut pe economie a crescut. În anul 2017, salariul minim pe economie era de 1.450 de lei, iar ulterior a crescut la 1.900 de lei (2018), 2.080 de lei (2019), 2.230 de lei (2020), 2.300 de lei (2021), 2.550 de lei (2022), şi 3.000 de lei în 2023.
Astfel, dacă Guvernul va decide să nu mai îngheţe valoarea punctului de amendă, acesta va creşte la 300 de lei, reprezentând 10% din salariul minim. Acest lucru s-ar traduce prin dublarea amenzilor pentru şoferii români.
Codul Rutier arată faptul că amenzile sunt organizate în clase de sancţiuni “cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă”.
Clase de sancţiuni şi valoarea amenzilor pentru şoferii români
Potrivit articolului 98 din Codul Rutier, clasele de sancţiuni sunt următoarele:
a) clasa I – 2 sau 3 puncte-amenda (între 290 şi 435 de lei);
b) clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amenda (între 580 şi 725 de lei);
c) clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amenda (între 870 şi 1.160 de lei);
d) clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte-amenda (între 1.305 şi 2.900 de lei);
e) clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte-amenda (între 3.045 şi 14.500 de lei).
Acelaşi Cod Rutier arată că sancţiunile prevăzute pentru clasa a V-a de sancţiuni se aplică doar persoanelor juridice (n.r. firmelor). Astfel, cele mai mari amenzi pe care le pot primi şoferii români sunt cele prevăzute de clasa a IV-a de sancţiuni, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei.
Totodată, legea spune că un şofer amendat poate achita jumătate din valoarea amenzii în termen de 15 zile de la primirea procesului-verbal. Mai mult, şoferii români care vor să conteste procesul-verbal de contravenţie în instanţă au acum o nouă soluţie şi anume o modificare făcută în Codul Rutier, care prevede că amenzile pot fi contestate şi la judecătoria de domiciliu a şoferului, nu doar cea pe raza căreia a fost comisă contravenţia.
Greşeala care le poate aduce şoferilor români amenda maximă
În clasa a IV-a de sancţiuni sunt prevăzute zeci de contravenţii pentru care şoferii români pot primi amenda maximă prevăzută de Codul Rutier, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei.
00:00
Printre acestea se numără şi o greşeală pe care mai toţi şoferii români o comit zilnic în trafic şi anume fapta prevăzută de articolul 102, alineatul 22 din Codul Rutier.
“Săvârşirea de către conducătorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanţilor la trafic”, se arată în Codul Rutier.
Astfel, nu numai şoferii sunt cei care pot primi amenda maximă din Codul Rutier, ci şi pasagerii care comit această contravenţie.
Greşeala pe care toţi şoferii români o fac zilnic şi pentru care riscă amenda maximă din Codul Rutier
Lista completă a contravenţiilor din Codul Rutier pentru care şoferii pot primi amenda maximă
Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni urmatoarele fapte savarsite de persoane fizice:
1. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care prezinta deficiente periculoase sau al carui termen de valabilitate a inspectiei tehnice periodice a expirat;
2. abrogat;
3. conducerea unui vehicul cu tractiune animala neinregistrat;
4. neefectuarea radierii vehiculelor din evidenta, in cazurile si termenele prevazute de lege;
5. conducerea unui autovehicul destinat transportului public de persoane sau de marfuri fara a detine atestatul profesional;
6. neefectuarea verificarii medicale periodice;
7. abrogat;
8. detinerea simultana a doua permise de conducere nationale, dintre care unul eliberat de o autoritate competenta straina;
9. lipirea de afise, inscriptii sau inscrisuri pe indicatoarele sau dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutiera, inclusiv pe suporturile acestora;
10. abrogat;
11. detinerea, montarea sau folosirea in circulatia pe drumurile publice a dispozitivelor care perturba functionarea normala a dispozitivelor de masurare a vitezei;
12. folosirea nejustificata a mijloacelor speciale de avertizare luminoase sau sonore de catre conducatorii autovehiculelor care au regim de circulatie prioritara;
13. abrogat;
14. nerespectarea de catre proprietarul sau detinatorul mandatat al unui vehicul a obligatiei de a comunica, in termenul indicat in cuprinsul solicitarii politiei rutiere sau politiei locale, dupa caz, datele de identificare ale persoanei careia i-a incredintat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, prevazute la art. 39;
15. neindeplinirea obligatiilor ce ii revin conducatorului de vehicule care efectueaza transport public de persoane sau de marfuri;
16. nerespectarea obligatiilor ce revin conducatorilor de vehicule cu tractiune animala;
17. nerespectarea dispozitiilor art. 74 privind circulatia pe autostrazi;
18. abrogat;
19. efectuarea transportului de marfuri sau persoane cu autovehicule si tractoare agricole sau forestiere si remorci care circula in baza autorizatiei pentru probe;
20. conducerea, punerea in circulatie sau tractarea unui vehicul supus inmatricularii, in baza autorizatiei pentru probe eliberate in conditiile art. 13 alin. (7), in afara judetului sau a municipiului Bucuresti in raza caruia isi are sediul titularul autorizatiei;
21. nerespectarea semnificatiei luminii rosii a dispozitivelor instalate pentru semnalizarea benzilor cu circulatie reversibila;
22. savarsirea de catre conducatorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participantilor la trafic;
23. aruncarea, lasarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substante sau vehicule, dupa caz;
24. nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor;
25. neprezentarea, in mod nejustificat, in termenul stabilit la unitatea de politie rutiera la care au fost invitate pentru solutionarea oricarei probleme legate de calitatea de participant la trafic sau de proprietar ori utilizator de vehicul;
26. patrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roti sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabila ori din care cad sau se scurg produse, substante sau materiale ce pun in pericol siguranta circulatiei;
27. transportul animalelor pe locurile din fata ale vehiculelor;
28. conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zapada, gheata sau polei, fara ca acesta sa fie dotat cu anvelope de iarna, iar in cazul autovehiculului de transport marfa cu o masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone si al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducatorului auto, fara ca acestea sa fie echipate cu anvelope de iarna pe rotile axei/axelor de tractiune sau fara a avea montate pe aceste roti lanturi sau alte echipamente antiderapante certificate;
29. neaplicarea, in partea din spate a unui autovehicul si tractor agricol sau forestier inmatriculat intr-un stat care nu este semnatar al Conventiei asupra circulatiei rutiere, a semnului distinctiv al statului care a efectuat inmatricularea;
30. abrogat;
31. lovirea, deteriorarea sau ocolirea portilor de gabarit instalate inaintea trecerii la nivel cu calea ferata;
32. lovirea si/sau deteriorarea pasajelor superioare de pe drumurile publice, prin nerespectarea gabaritului de libera trecere semnalizat corespunzator;
33. montarea pe autovehicul a unui sistem antifurt sonor a carui durata a semnalului depaseste mai mult de un minut consecutiv, iar intensitatea semnalului depaseste pragul fonic prevazut de lege;
34. neaplicarea, in partea din spate a vehiculului care efectueaza transport public de persoane sau de marfuri, a indicatorului cu limitele de viteza admise pentru categoria din care face parte vehiculul condus;
35. aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale, cu exceptia celor omologate si/sau certificate de catre autoritatea competenta si care sunt marcate corespunzator;
36. aplicarea de afise, reclame publicitare, inscrisuri sau accesorii pe parbriz, luneta sau geamurile laterale care restrang sau estompeaza vizibilitatea sub limita legal admisa ori impiedica sau diminueaza eficacitatea dispozitivelor de iluminare si semnalizare luminoasa ori citirea numarului de inmatriculare;
37. incalcarea obligatiilor referitoare la circulatia pe drumurile publice a vehiculelor care transporta produse sau marfuri periculoase ori a vehiculelor cu masa si/sau gabaritul depasit.
38. nerespectarea obligatiei de comunicare prevazute la art. 80^1 si la art. 81 alin. (3) sau comunicarea de date inexacte ori incomplete.
39. conducerea unui vehicul a carui inmatriculare este suspendata.