Faxnews

Știri interne

Raed Arafat, decizie drastică după explozia de la Crevedia: Pompierii vor face acest lucru

Raed Arafat, decizie drastică după explozia de la Crevedia: Pompierii vor face acest lucru

Raed Arafat a anunțat o decizie drastică după explozia de la Crevedia. Pompierii vor face acest lucru, a anunțat șeful DSU.

Raed Arafat, șeful DSU, a anunțat că pompierii vor verifica stațiile GPL din toată țara. Controale s-au făcut și până acum, dar la Crevedia nu se știa că stația funcționa, a explicat Arafat.

Declarațiile au fost făcute duminică.

„Pompierii vor face acest lucru… se fac aceste controale, dar se fac de obicei acolo unde funcționează. Aici (n.r. la Crevedia) nu se știe că funcționa… dar așteptăm detaliile anchetei”, a declarat Raed Arafat.

Șeful DSU a mai spus că zona Crevedia nu mai este în pericol.

„În mod normal pericolul este terminat, incendiul este terminat, a fost pericolul de explozie, de aceea populația a fost evacuată”, a precizat Raed Arafat.

Tot duminică, autoritățile au anunțat că Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a preluat dosarul Crevedia. În cauză se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

În anchetă au fost cooptați ofițeri de poliție judiciară din cadrul IGPR, specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică din cadrul IGPR, experți de la Institutul Național de Expertize Criminalistice din cadrul Ministerului Justiției, specialiști de la INSEMEX Petroșani, inspectori de inspecția muncii, ofițeri din cadrul IPJ Dâmbovița, au precizat reprezentanții PÎCCJ.

Ultimul bilanț al exploziei de la Crevedia
Ministerul Afacerilor Interne anunță că în urma exploziei de sâmbătă de la stația GPL din Crevedia au fost 58 de victime. O persoană a murit, iar cei mai mulți răniți sunt angajați ai ministerului. Incendiul a fost localizat și, după ce va fi stins, va începe o anchetă la fața locului.

Potrivit MAI „8 victime au fost după prima explozie, dintre care 1 persoană decedată (infarct, fără arsuri) și 7 persoane rănite ( 3 cu arsuri transportate la Spitalul Clinic de Urgență București, 4 cu arsuri transportate la Spitalul Bagdasar-Arseni)”.

A doua explozie a făcut 50 de victime dintre care „3 persoane rănite transportate la UPU Târgoviște, 47 persoane la unități sanitare din municipiul București, cu arsuri și traumatisme”

Din totalul victimelor, 43 de persoane sunt cadre ale MAI (39 pompieri, 2 polițiști si 2 jandarmi).

Pe parcursul nopții, 54 persoane au fost internate în diverse secții ale unităților sanitare, 10 dintre acestea fiind intubate.

Continue Reading

Mai multe Știri interne

To Top