Connect with us

Faxnews

Românii ar putea călători în America fără viză. Stadiul discuției

Românii ar putea călători în America fără viză. Stadiul discuției
Foto: Pixabay

Știri externe

Românii ar putea călători în America fără viză. Stadiul discuției

Românii vor putea călători pe teritoriul Statelor Unite ale Americii fără a ma fi nevoie de viză. Discuții privind includerea României în programul Visa Waiver.

Acest program oferă cetățenilor români posibilitatea de a călători în Statele Unite ale Americii fără a mai fi nevoie de viză.

„Mă voi referi la un obiectiv de mare importanţă pentru cetăţenii români, şi anume accederea României în Programul Visa Waiver.

Sper că vom putea identifica modalităţi concrete pentru a înregistra progrese în acest dosar foarte important”, declară Bogdan Aurescu la Washington.

De asemenea, se va mai discuta și despre aspecte economice, despre creșterea prezenței americanilor în România și despre Noul Concept Strategic al NATO.

„În al doilea rând, vom discuta despre cooperarea în domeniul economiei şi energiei, voi menţiona necesitatea mai multor investiţii americane şi a creşterii implicării SUA în proiecte regionale strategice de interconectare, precum Rail2Sea şi Via Carpathia.

Aţi menţionat cooperarea în domeniul nuclear şi cred că aceasta creşte, devine un nou pilon al Parteneriatului nostru Strategic, şi nu mă refer doar la proiectul de la Centrala de la Cernavodă, ci şi la programul privind Reactoarele Modulare Mici”, mai spune Bogdan Aurescu.

Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe, se va întâlni luni cu secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken, pentru consultări privind politicile bilaterale.

Demnitarul român efectuează o vizită în SUA luni și marți, ca răspuns la invitația omologului american, marcând deschiderea oficială a celei de-a șaptea reuniuni a Dialogului Strategic România – Statele Unite.

Zece ani de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI

Zece ani de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI. FOTO: Pixabay

Zece ani de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI

Vizita este organizată anul acesta cu scopul de a marca, simbolic, unele momente aniversare în relația bilaterală.

Momente precum împlinirea a zece ani de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI, zece ani de la semnarea și intrarea în vigoare a Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, dar și cinci ani de la operaționalizarea facilității anti-rachetă de la Deveselu.

Vizita oferă oportunități importante pentru reconfirmarea angajamentului bilateral solid față de Parteneriatul Strategic, dar și pentru întărirea cooperării deja existente în promovarea proiectelor de interes comun pe toate dimensiunile Parteneriatului Strategic.

De asemenea, în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe, se arată că vizita prefigurează marcarea, în anul 2022, a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre SUA și țara noastră.

 

 

Continue Reading

Tudor Polojan este la începutul carierei de jurnalist, dar are o capacitate deosebită care-l ajută să fie atent și să se documenteze. În prezent lucrează la o carte care se va lansa anul viitor.

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe Știri externe

To Top