Faxnews

Știri interne

Se dau 392 de lei de la stat în fiecare lună. Vin banii începând din martie. Cine va beneficia

Se dau 392 de lei de la stat în fiecare lună. Vin banii începând din martie. Cine va beneficia

Se întâmplă la nivel național din luna martie. Românii vor primi din partea statului mai mulți bani, sub formă de ajutor. Sumele au fost stabilite în funcție de indicatorului social de referință (ISR). Despre ce este vorba și cine va încasa banii?

Informație importantă pentru români. Din luna martie va crește alocația pentru susținerea familiei. Această formă de ajutor este un sprijin destinat familiilor, inclusiv celor monoparentale, cu venituri reduse, care au în creștere și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani.

Cuantumul lunar al alocației este stabilit în funcție de indicatorului social de referință (ISR), care se va majora, începând din martie, cu aproape 14%. Creșterea va însemna implicit și mai mulți bani pentru susținerea familiei.

Sprijinul pentru familie este prevăzut în legea 277/2010. Alocația reprezintă un ajutor financiar de la stat destinat familiilor cu venituri reduse ce au în îngrijire unul sau mai mulți copii.

De această alocație pot beneficia atât familiile formate din soț, soție și copiii aflați în întreținerea acestora, care locuiesc împreună, cât și cele formate din persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia și care locuiesc împreună cu aceasta (familii monoparentale).

Se consideră familie și bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc și gospodăresc împreună, dacă aceasta se consemnează într-o anchetă socială.

Alocația pentru susținerea familiei se acordă în funcție de cât de mare este venitul net mediu lunar pe membru de familie, iar valoarea ei lunară este stabilită în funcție de ISR.

Dat fiind faptul că, de la 1 martie, valoarea ISR se va majora automat de la 525,5 lei, cât e acum, la 598 de lei, și valoarea alocațiilor pentru familie se va majora. Care sunt sumele exacte care se vor plăti după majorare.

Alocația pentru familiile formate din soț, soție și copiii. Familiile al căror venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 0,40 ISR inclusiv, adică 210,2 lei acum sau 239,2 lei după majorare, primesc:

0,1640 ISR/ 86,2 (acum)/ 98 de lei (după majorare) – pentru familia cu un copil;
0,3280 ISR/ 172,4 (acum)/ 196 de lei (după majorare) – pentru familia cu doi copii;
0,4920 ISR/ 259 (acum)/ 294 de lei (după majorare) – pentru familia cu trei copii;
0,6560 ISR/ 345 (acum)/ 392 de lei (după majorare) – pentru familia cu patru copii și mai mulți.
Pentru familiile al căror venit net mediu lunar pe membru de familie se situează peste 0,40 ISR și până la 1,06 ISR inclusiv, adică între 210,2 și 557 lei acum sau între 239,2 și 634 lei după majorare, cuantumul alocației este stabilit la:

0,1500 ISR/ 78,9 (acum)/ 90 de lei (după majorare) – pentru familia cu un copil;
0,3000 ISR/ 158 (acum)/ 179 de lei (după majorare) – pentru familia cu 2 copii;
0,4500 ISR/ 237 (acum)/ 269 de lei (după majorare) – pentru familia cu 3 copii;
0,6000 ISR/ 315,3 (acum)/ 359 de lei (după majorare) – pentru familia cu 4 copii și mai mulți.
Alocația pentru familiile monoparentale
Persoanele singure (necăsătorite, văduve, divorțate etc.) cu un venit net mediu lunar de până la 0,40 ISR inclusiv, adică 210,2 lei acum sau 239,2 lei după majorare, vor primi o alocație de:

0,214 ISR/ 113 (acum)/ 128 lei (după majorare) – pentru familia cu un copil;
0,428 ISR/ 225 (acum)/ 256 lei (după majorare) – pentru familia cu doi copii;
0,642 ISR/ 337 (acum)/ 394 lei (după majorare) – pentru familia cu trei copii;
0,856 ISR/ 450 (acum)/ 512 lei (după majorare) – pentru familia cu patru copii și mai mulți.
Familiile monoparentale cu un venit net lunar peste 0,40 ISR și până la 1,06 ISR inclusiv, adică între 210,2 și 557 lei acum sau între 239,2 și 634 lei după majorare, primesc o alocație:

0,204 ISR/ 107,2 (acum)/ 122 lei (după majorare) – pentru familia cu un copil;
0,408 ISR/ 214,4 (acum)/ 244 lei (după majorare) – pentru familia cu doi copii;
0,612 ISR/ 322 (acum)/ 366 lei (după majorare) – pentru familia cu trei copii;
0,816 ISR/ 429 (acum)/ 488 lei (după majorare) – pentru familia cu patru copii și mai mulți.

Continue Reading
Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe Știri interne

To Top