Faxnews

Știri interne

Se dau 700 de lei, lunar, de la stat pentru elevi. Cererile se depun de azi

Se dau 700 de lei de la stat pentru anumiți elevi. Banii vor fi dați în fiecare lună, iar cererile trebuie depuse chiar de astăzi. Până pe data de 23 septembrie, Ministerul Educației trebuie să primească listele cu persoanele eligibile.

Elevii care provin din familiile cu venituri modeste vor primi tichete sociale în valoare de 500 de lei în luna septembrie, sumă ce va fi adăugată la bursele sociale în valoare de 200 de lei ce sunt acordate în fiecare lună acestora.

Până pe data de 23 septembrie 2022, inspectoratele școlare vor trebui să trimită către Ministerul Educației listele cu persoanele eligibile, conform EDUPART.
Prin intermediul unei Ordonanțe de Urgență, voucherele educaționale au fost numite „tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional”.

Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea celor necesare elevilor sau preșcolarilor. Printre acestea se numără: rechizite, articole vestimentare, încălțăminte sau alte materiale necesare acestora.

Preșcolarii înscriși în învățământul de stat care îndeplinesc condițiile impuse pentru obținerea sprijinului educațional, potrivit Legii nr. 248/ 2015 (familiile defavorizate sunt familiile care au un venit lunar pe membru de familie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură- 298 de lei).
Elevii înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial care împlinesc toate criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform Legii nr. 126/2002 (elevii care se află în întreținerea unor familii al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în decursul lunii iulie a fiecărui an, este de cel mult 50% din salariul de bază minim brut pe țară- 1.275 de lei).

Mai mult decât atât, bursele sociale sunt acordate preșcolarilor, elevilor și studenților care se încadrează în următoarele categorii:

Elevii și studenții care provin din familii ce nu au un venit mediu net lunar pe ultimul an, pe membru de familie, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie.
Elevii și studenții orfani/ crescuți de un singur părinte sau elevii și studenții ce au fost abandonați de părinți și asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție socială,
Elevii și studenții care au deficiențe sau afectări funcționale produse de boli,
Elevii din mediul rural care au fost înscriși la școală într-o altă localitate și care nu pot studia într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu, conform romaniatv.net.

Continue Reading
Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Mai multe Știri interne

To Top