Faxnews

Un deputat PNL vrea ca toate blocurile din România să fie vopsite în alb: "Sunt sigur că veți remarca diferența"

Știri interne

„Toate blocurile din România trebuie vopsite în alb”

„Toate blocurile din România trebuie vopsite în alb”

Un deputat PNL vrea ca toate blocurile din România să fie vopsite în alb: “Sunt sigur că veți remarca diferența”. Gabriel Andronache, deputat PNL, a propus ca toate blocurile din România să fie vopsite în alb.

Gabriel Andronache, deputat PNL, propune ca toate blocurile din România să fie vopsite în alb, fiind o măsură care, spune el, i-ar ajuta pe români să scadă temperatura din apartamente cu cel puțin 3 grade Celsius.

De asemenea, potrivit parlamentarului, vopsirea blocurilor în alb ar putea contribui și la reducerea consumului de energie.

În acest sens, deputatul a depus deja un amendament de modificare a Codului Urbanismului, fiind nevoie însă ca acesta să fie votat de ceilalți parlamentari.

“Este sufocant de cald în aceste zile de vară. În acest context, consider că este o datorie pro-viață ca, prin mici contribuții personale, să contribuim la reducerea fenomenului încălzirii globale prin măsuri de eficiență energetică.

Mai puțină energie consumată înseamnă mai puțin combustibil fosil utilizat pentru producerea acesteia.

Spre exemplu, sunt studii importante care arată că vopsirea clădirilor și a acoperișurilor în culoarea albă reduce temperatura clădirilor cu cel puțin 3°C.

Este diferența între suportabil și insuportabil, în special la ultimele etaje ale blocurilor, unde acoperișurile/terasele sunt acoperite cu materiale hidroizolante de culoare închisă, cât și diferența de eficiență energetică transformată în resurse economisite, de sute de lei, bani care pot fi economisiți de către români (diferența între a utiliza aer condiționat și a nu îl utiliza, deoarece culoarea albă reflectă caldură și astfel se reduce temperatura în interiorul caselor fără a utiliza aparatul electric de răcire).

De aceea, am depus un amendament la Codul Urbanismului, cod aflat în dezbatere la Camera Deputaților. Am credința că amendamentul merită susținut.

Fiecare dintre noi poate înțelege mecanismul îmbrăcând, în aceste zile sufocante din cauza căldurii, o zi haine închise la culoare iar în următoarea zi haine albe.

Sunt sigur că veți remarca diferența, urmare a confortului oferit de purtarea hainelor albe. Și veți deveni suporter al amendamentului legislativ! Să avem succes!”, a scris Gabriel Andronache, pe Facebook.

Deputatul PNL a adăugat că propunerea se referă la viitoarele construcții din România, nu la cele existente.

Continue Reading

Mai multe Știri interne

To Top