Faxnews

Știri interne

Traian Băsescu a ajuns de urgență la spital. Verdictul medicilor

Traian Băsescu a ajuns de urgență la spital. Verdictul medicilor

Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a fost internat la Spitalul Militar din Bucureşti, în urmă cu două zile. Potrivit ultimelor informaţii, Băsescu ar fi fost internat pe secţia de Boli Infecţioase.

Traian Băsescu este tratat, potrivit unor surse, pentru o infecţie. în vârstă de 72 de ani, este europarlamentar, însă în iunie îşi încheie mandatul şi ultima legătuă cu lumea politică. În această seară, PMP, partidul fondat de Băsescu a anunţat lista candidaţilor la alegerile europarlamentare, iar numele fostului preşedinte nu apare pe listă.

În luna martie a anului 2022, Traian Băsescu a fost internat la un spital din Bruxelles, după ce i s-a făcut rău pe holurile Parlamentului European în ziua în care a primit sentinţa prin care a fost declarat colaborator al Securităţii. Ulterior, el a fost internat la un spital din Paris, acolo unde a primit tratament şi a făcut noi investigaţii medicale.

La Spitalul Militar Central, Traian Băsescu se află sub supravegherea medicilor de mai bine de 48 de ore, fiind supus unor investigaţii amănunţite. Mai mult, el ar primi tratament pentru infecţia de care suferă.

Traian Băsescu are în istoricul său medical o mulţime de afecţiuni, cele mai grave fiind cele legate de sistemul circulator, precum şi un emfizem pulmonar.

Istoricul medical al fostului președinte include și o operație de hernie de disc, pe care a suferit-o la Viena, în 2006, dar și o intervenție la nivelul tiroidei, în 2007.

Continue Reading

Mai multe Știri interne

To Top