Știri interne
OFICIAL. Restaurante închise din 8 martie, scolile rămân deschise
Se închid restaurantele din 8 martie 2021. Agențiile loto rămân deschise, restul sălilor de joc de noroc se închid. Teatrele, cinematografele închise. Școlile rămân deschise. În ce condiții pot funcționa restaurantele cu terasă din 8 martie 2021.
Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență București, a adoptat astăzi măsura închiderii restaurantelor, cafenelelor, sălilor de joc de noroc, teatrelor și cinematografelor din 8 martie 2021, de la ora 00:00.
Rămân deschise agențiile loto, iar restaurantele și localurile pot funcționa exclusiv la exterior.
Restaurantele pot funcționa la exterior, terasa doar cu un singur perete și un acoperiș
Patronii de restaurante au găsit tot felul de trucuri pentru a primi clienții în sezonul rece. Multe restaurange au deschis un fel de igluri de plastic, care erau perfect închise și încălzile.
În decizia de astăzi CMSU a luat decizia de nu mai permite astfel de ocolori ale legii 55 din 2020. Prin urmare terasele care pot funcționa sunt exclusiv cele care au un singur perete și un acoperiș.
Specificarea clară în decizia luată astăzi și aplicabilă din 8 martie, restrânge astfel inventivitatea localurilor de a atrage clienții în așa zisele terase, care de fapt tot spații închise erau.
Școlile rămân deschise în sistem hibrid
Școlile rămân deschise în sistem hibrid. La școală vor merge în continuare elevii din clasele primare și anii terminali. Modificarea este că vor merge în sistem hibrid. Mai precis este permisă prezenta într-o sală de clasă a jumătate din numărul total de elevi.
Ministrul Educației a declarat pentru DIGI24 că va emite astăzi un ordin în care să fie specificat clar cum se va face departajarea.
Dacă în hotărârile precedente la Comitetului Municipal pentru situații de Urgență era specificată rotația la două săptămâni a elevilor, acum decizia va fi trasată de Ministerul Educației.
Radu Voicu, președintele Consiliului Elevilor, este de părere că părinții și elevii ar trebui să aibă posibilitatea de a alege dacă merg fizic la școală sau vor să învețe de acasă.
Purtătorul de cuvânt al prefecturii București a declarat că examenele naționale se vor da fizic. La fel și simulările pentru bacalaureat sau testele naționale.
Grădinițele rămân deschise la capacitate normală.
De asemenea, în unitățile de învățământ, participarea la ore se va desfășura astfel, conform documentului:
- Cu prezență fizică pentru:
- Toți preșcolarii și elevii din învățământul primar
- Elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-ea și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale
- Este permisă organizarea cu prezență fizică,în unitățile de învățământ a următoarelor activități
- Simulările examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali
- Evaluările naționale
- Orele remediale pentru toate clasele
- Participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu
Hotărâre CMBSU nr. 8 din 7 martie 2021 mai prevede
DOCUMENTUL oficial a fost transmis în urmă cu câteva minute presei. Hotărârea CMBSu mai prevede că teatrele, cinematografe, sălile de jocuri de noroc, excepție agențiile loto se închid.
Este permisă în continuarea filmarea serialelor și filmelor de asemenea repetițiile fară public pentru teatre.
Iată ce prevede Hotărâre CMBSU nr. 8 din 7 martie 2021