Știri interne
Vremea intră într-un proces de încălzire. Prognoza ANM pentru următoarele zile
Se schimbă vremea în România. Potrivit celor mai noi informații de la ANM, vremea intră într-un proces de încălzire și vom avea parte, din nou, de temperaturi de vară. Spre finalul săptămânii, însă, vor reveni ploile în nordul, vestul și centrul țării, cu temperaturi în scădere.
Prognoza meteo pentru următoarele zile
Potrivit prognozei, miercuri, 7 septembrie, vremea se va încălzi, astfel că în cea mai mare parte a ţării, valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în special ziua în zonele montane şi submontane, în nord-vest, în centru şi în extremitatea de sud-est.
Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 28 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 18 grade Celsius. Dimineața și noaptea, îndeosebi în depresiunile intramontane, izolat se va semnala ceață.
Joi, 8 septembrie, vremea se încălzește în toată țara. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 31 grade Celsius, cu valori uşor mai scăzute pe litoral, iar cele minime se vor situa în general între 10 şi 18 grade Celsius.
În Capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 30 grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între 13 și 16 grade Celsius.
Prognoza meteo pentru vineri, 9 septembrie
Pentru ziua de vineri, 9 septembrie, specialiștii în Meteorologie anunță că în vestul şi nord-vestul ţării valorile termice vor marca o scădere față de ziua precedentă, iar în rest vremea se va menţine caldă pentru prima decadă a lunii septembrie. În zonele de nord, vest și centru se vor manifesta fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități mari de apă și izolat căderi de grindină.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 22 şi 32 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa 10 şi 20 grade Celsius. În Capitală vremea va fi caldă, iar cerul variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului când va creşte probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 31 grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 15 și 17 grade Celsius