Vouchere sociale 2023. Când intră noua tranșă de bani
Vouchere sociale 2023. O nouă tranșă de bani, în valoare de 250 de lei, urmează să fie încărcată pe cardurile sociale ale persoanelor eligibile.
Vouchere sociale 2023. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat când va intra, pe cardurile sociale, noua tranșă de bani, în valoare de 250 de lei.
Vouchere sociale 2023. Când intră pe cardurile sociale următoarea tranșă de bani
Marcel Boloș ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat că, începând cu data de 15 iunie, o nouă tranșă de bani, în valoare de 250 de lei, va fi încărcată pe cardurile sociale. Totalul este de 600 de milioane de lei, pentru 2,4 milioane de persoane eligibile.
„Am primit zilele acestea zeci de mesaje din partea dumneavoastră despre măsurile sociale pe care Guvernul României le implementează din bani europeni. Cele mai multe dintre acestea îşi găsesc răspunsul în materialul de mai jos.
Poate cel mai important anunţ este legat de data la care încărcăm o nouă tranşă de 250 de lei pe cardurile pentru alimente şi mese calde: de la 15 iunie vom transfera 600 de milioane de lei către toţi cei 2,4 milioane de beneficiari eligibili”, a transmis acesta.
Persoanele care beneficiază de acest ajutor pot fi sancționate, dacă:
– Utilizează cardurile sociale în alt scop decât cel pentru care au fost emise (achiziționarea alimentelor și plata meselor calde),
– Solicitarea primirii de numerar în schimbul voucherelor sociale,
– Comercializarea tichetelor sociale.
De asemenea, de sancțiuni vor avea parte și unitățile afiliate care nu acceptă tichetele sociale în vederea plății alimentelor și/sau a meselor calde.