“Îl lăsăm pe băiatul nostru să meargă cu îngerii”. Au decis să-l deconecteze de la aparate, după zile de chin
Decizie dureroasă într-o familie din Australia. Un băiețel de șapte ani a ajuns pe patul de spital, după ce s-a înecat cu mâncare la școală. Acum, după zile de chin, suferința lui urmează să se încheie. Familia a decis ca cel mic să fie deconectat de la aparatele care îl mai țineau în viață.
Decklan Hayward a mers la școală în Orange, New South Wales într-o zi normală ca oricare alta, pe 19 iulie. Râdea și se jucase cu prietenii lui în timpul mesei, când mâncarea i s-a blocat în gât. Personalul și paramedicii au încercat să-i salveze viața, dar Decklan nu a avut oxigen la creier timp de 20 de minute și a intrat în stop cardiac, relatează Mirror.
Copilașul va fi deconectat de la aparate
El a fost transportat cu elicopterul la un spital din Sydney cu leziuni cerebrale extinse și a fost conectat la aparate. Vineri, părinții lui au anunțat că au luat decizia sfâșietoare de a „îl lasa pe băiatul nostru să-și crească aripile și să meargă cu îngerii” și să oprească aparatele care îl țin în viață. Ei urmează acum să-și ia rămas bun de la copil.
„Oricine care l-a cunoscut vreodată pe Decky știe că a fost cel mai fericit copil, amuzant și va avea întotdeauna un loc special în atât de multe dintre inimile noastre”, a declarat mătușa copilului.