RO-alert! Stați în case! S-a emis cod roșu
Cod roşu de ploi şi vijelii în trei judeţe emis, astăzi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
ANM a emis, azi, mai multe avertizări meteo de tip cod roşu pentru trei judeţe din sud-estul ţării.
Potrivit avertizărilor, în localităţile din cele trei judeţe afectate de fenomenele meteo extreme se vor semnala vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, grindină de dimensiuni medii și mari, frecvente descărcări electrice, local averse torențiale care vor acumula peste 25-30 l/mp.
Lista localităţilor afectate de codul roşu:
Județul Constanta: Ostrov, Băneasa, Lipnița, Oltina, Dobromir, Ion Corvin;
Județul Ialomiţa: Fetești;
Județul Călăraşi: Călărași, Modelu, Borcea, Roseți, Jegălia, Unirea, Dichiseni.
Avertizările meteo de tip cod roşu sunt valabile până la ora 15.54.
Totodată, o avertizare meteo de tip cod portocaliu este încă în vigoare şi vizează localităţi din judeţele Braşov şi Sibiu. Astfel, potrivit ANM, până după ora 15.00, în zonele afectate se vor semnala local averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină.
Lista localităţilor afectate de codul portocaliu:
Județul Braşov: Victoria, Voila, Viștea, Ucea, Lisa, Sâmbăta de Sus, Drăguș;
Județul Sibiu: Sibiu, Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Șeica Mare, Șelimbăr, Roșia, Slimnic, Racovița, Porumbacu de Jos, Șura Mare, Turnu Roșu, Arpașu de Jos, Sadu, Nocrich, Bârghiș, Vurpăr, Boița, Alțina, Chirpăr, Cârțișoara, Cârța, Mihăileni, Bruiu, Marpod.