Colega de salon a Alexandrei, tânăra gravidă care a murit la spitalul din Botoșani, rupe tăcerea: ”Când am ridicat capul, era vânătă!”
Antena 3 CNN a obținut în exclusivitate mărturia uneia dintre colegele de salon ale Alexandrei, tânăra însărcinată care a murit după ce a fost lăsată să aștepte mai bine de șapte ore ajutorul medicilor din Botoșani.
Femeia spune că niciun medic nu a trecut prin salonul în care erau internate, asta deși tânăra țipa de durere. Singurul ajutor i-a fost oferit de câteva asistente.
”Tot plângea că o doare. Spre dimineață a spus că nu are aer, simte că nu are aer. Când mi-am ridicat capul din pat, am văzut că era vânătă. Gura și nasul îi erau vinete.
Am chemat repede și a venit asistenta și ea tot spunea că nu are aer. Între timp i-a luat tensiunea, i-a pus aparatul de monitorizare și au mai venit 5-6 asistente la patul ei.
Eu nu am văzut să fi venit vreun medic, nu a fost medic”, a declarat femeia în exclusivitate pentru Antena 3 CNN.
Alexandra a murit sub ochii medicilor, pe 18 august, la Spitalul Județean din Botoșani. Potrivit certificatului medical constatator, ca urmare a “unei sarcini oprite în evoluție, complicată infecțios”. A lăsat în urmă trei copii, cu vârste între 1 și 4 ani.
Potrivit DSP Botoșani, Alexandra a fost internată, vineri noaptea, la ora 23:30, cu hemoragie și dureri mari din cauza unei sarcini oprite în evoluție. De la ora 23:30 la ora 00:45, pacientei i s-au efectuat investigații și i s-a administrat tratament, iar la ora 00:53, analizele de laborator au fost finalizate, aflându-se la dispoziția medicului de gardă. Grav este că au urmat șapte ore în care pacienta a fost, practic, abandonată de echipa medicală.