Știri interne

Noua lege a pensiilor! Intră în vigoare de la 1 ianuarie: E normal şi corect

Noua lege a pensiilor! Intră în vigoare de la 1 ianuarie: E normal şi corect

Marcel Ciolacu a declarat luni, 25 septembrie, că vrea să mărească pensiile începând de la 1 ianuarie 2024. Totul se va întâmpla prin adoptarea unei noi legi a pensiilor până la finalul acestui an.

Marcel Ciolacu a precizat luni că dorește o nouă lege a pensiilor. Pensiile mici vor fi primele vizate de noua lege. Ea va presupune mărirea acestora pe baza unui procent minim de mărire, care va fi rata inflaţiei anului respectiv.

Premierul a precizat că se caută un echilibru social, Banca Mondială și Comisia Europeană participă deopotrivă la negocierile în această direcție.

„S-au discutat principiile (legii pensiilor -n.r.). A existat un contract cu Banca Mondială. Au pus trei variante de legea pensiilor. Atât noi, cât şi Comisia considerăm că sunt inechităţi foarte mari în sistem între pensiile foarte mici şi pensiile foarte mari şi normal că se caută – şi Comisia şi toată lumea – caută un echilibru social. Şi măsurile fiscale duc la o echitate socială”, potrivit lui Ciolacu.

Premierul a explicat că pentru moment au fost discutate principiile care vor sta la baza noii legi:

„Nu pot să măresc TVA-ul, să tai puterea de cumpărare şi a celui cu 1.000 lei şi a celui cu 100.000 lei, în mod egal. Nimeni nu mai acceptă aşa ceva într-o Europa socială. În acest moment, s-au discutat principiile (legii pensiilor – n.r.). Eu doresc, eu, ca prim-ministru, doresc să trec legea pensiilor anul acesta. De la 1 ianuarie vreau să fie în vigoare”, a afirmat Ciolacu pentru Antena 3 CNN.

El a mai menționat și că a purtat discuții cu ministrul Fondurilor Europene privind legea pensiilor generale. În acest sens a subliniat că primele creșteri vor viza pensiile mici, și că nu se pot aplica aceleași procente de creștere pentru pensiile mari.

„Astăzi am avut o discuţie cu domnul ministru de la Fonduri şi cu doamna secretară de stat Teodora Preoteasa în ceea ce priveşte discuţiile care au fost pe legea pensiilor generale. Au fost şi discuţii pe legea pensiilor speciale, lucrul acesta îl fac în fiecare zi fiindcă sunt foarte multe provocări şi trebuie înaintat pe fiecare în parte”, susține Ciolacu.

Premierul a adăugat că Executivul are aceeași viziune pe această temă cu CE și că dorește ca pensiile să fie primele mărite.

„Avem aceeaşi viziune ca şi Comisia în ceea ce priveşte pensiile generale şi vom merge până la sfârşitul anului, astfel încât la 1 ianuarie să avem o nouă lege a pensiilor. Cu adevărat, este normal şi corect, nu că sunt eu de la un partid social-democrat, ca pensiile mici să fie primele mărite.

Nu putem mări cu acelaşi procent pensiile mici, cât şi pensiile mari. Exact ca la sporul de antenă. Nu pot să dau acelaşi procent”, a explicat premierul.

Întrebat care vor fi pensiile care vor crește mai mult, Ciolacu a explicat că „Minimum de procent (de creștere) va fi inflaţia din anul respectiv”. El susține că s-a procedat la fel și anul trecut, în cadrul Guvernului Ciucă. Premierul a apreciat că noua lege va veni în noiembrie 2023.

„La fel cum am făcut şi anul trecut când era prim-ministru domnul Nicolae Ciucă. Atunci am venit cu un ajutor one off şi, la fel, cele mici au fost favorizate şi cele mari au primit mai puţin, dar toată lumea a primit ceva. Uităm când a intrat PSD la guvernare cum era România? Eram într-o criză socială”, a completat Marcel Ciolacu.

Continue Reading
To Top