Marcel Ciolacu a anunțat cu cât vor crește pensiile începând cu 1 ianuarie 2024
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat câți bani vor primi pensionarii în plus începând cu data de 1 ianuarie 2024.
Potrivit premierului, veniturilor seniorilor vor crește, la începutul anului următor, cu cel puțin 5%. Cu toate acestea, Marcel Ciolacu susține că unele pensii vor fi majorate chiar cu 20% sau cu 40%.
Obiectivul reformei este cel de a elimina inechitățile din actuala lege a pensiilor, măsură convenită cu Comisia Europeană.
Mai mult decât atât, premierul promite că nu vor mai există pensii de 1.000 de lei în România.
”Nu putem condamna niște oameni care au prins un anumit sistem la subzistență, doar pentru că așa erau regulile pe timpul comunismului”, spune el.
„Vor fi majorate pensiile cu prioritate. Regula de bază a Comisiei, în momentul acesta, este pentru pensiile generale, să majorăm pensiile și să închidem din inechitățile din interiorul legii.
Eu îmi doresc ca până la 1 ianuarie să am promulgată legea pensiilor, întreaga reformă a pensiilor, prevăzută în cererea de plată numărul patru.
Există trei variante făcute cu Banca Mondială. Eu merg în acest moment pe primul scenariu pe care l-am convenit cu Comisia”, a precizat Marcel Ciolacu pentru Digi24.
Potrivit premierului, prioritatea numărul unu este închiderea inechităților.
”De exemplu, sunt oameni care au muncit 30 de ani, dar au pensia de 1.500 de lei. Deci ei au anii de muncă închiși, nu exista contribuție pe timpul lui Ceaușescu. Să-l scot din mormânt să-l cert? Nu pot. Așa era sistemul comunist.
Trebuie să venim cu un sistem astfel încât oamenii aceștia…nu mai sunt foarte mulți, dar sunt niște inechități. Este prima variantă.
Eu îmi doresc să intre în vigoare de la 1 ianuarie și se va încadra într-un procent, pe întreaga anvelopă a pensiilor în România, care este de o sută de miliarde de lei, cu o creștere de 15%.
Oricum o să fie cu minim inflația luată în calcul. Ar fi incorect față de pensionari să nu se vină cu această indexare”, a mai spus premierul.
”Și pensiile mari, și ele trebuie să aibă o mărire, nu va fi atât de mare, poate va fi de 5%, altele mici vor crește cu 40% sau 20%, dar se va explica foarte clar. Nu am nicio reținere să revin, după ce avem draftul deja trimis la Comisie, vom avea primul feedback, o să venim în spațiul public și presupun că dna ministru îl va explica”, a concluzionat Marcel Ciolacu.