Avertismentul specialiștilor: Atenție la medicamentele pentru răceală ce conțin pseudoefedrină, pot provoca probleme cardiace
Atenție la medicamentele pentru răceală care conțin pseudoefedrină. Luate în exces pot duce la grave probleme de sănătate, cardiace și neurologice.
Agenția Medicamentului din Franța a emis deja o alertă prin care îi atenționează pe oameni să nu ia astfel de pastile dacă nu au neapărat nevoie.
Mulți oameni au impresia că antitermicele și antiinflamatoarele – care se vând fără rețetă – nu pot face rău și le consumă în exces, inclusiv preventiv. Deşi aceste medicamente se iau doar atunci când există simptome.
Cosmina Berbecel, medic de familie: ”O viroză tratată trece în 7 zile, netratată într-o săptămână. Cam așa e vorba noastră, dar cel mai important în virozele simple, necomplicate, este să controlezi temperatura, administrare de antitermice doar în caz de febră și atenție să nu le supradozăm nici pe acelea. Inclusiv vitaminele luate inutil pot face rău, banala vitamină C, dacă se ia a la long se poate depune în rinichi sub formă de pietre. Medicamente pe bază de plante pot avea reacții adverse”.
Majoritatea tratamentelor pentru răceală conțin pseudoefedrină, atât pastile cât şi spray-urile de nas. Luate în exces pot duce la probleme grave.
De regulă o pastilă care poate fi cumpărată fără prescripție conține 30 de mg de pseudoefedrină, deci cu 4 comprimate se poate atinge doza zilnică. Nu puțini sunt cei care iau doze șoc și acestea presupun câte 2 medicamente în același timp, de câteva ori pe zi. Acest lucru poate deveni periculos mai ales cu cei care au anumite boli cronice, cum ar fi cele de inimă. Citește mai departe pe stirileprotv.ro.