Vremea se răcește brusc și puternic în România! Zonele care vor fi afectate de ninsori zilele următoare
Vremea se schimbă în România. Temperaturile scad brusc iar în unele zone se anunță lapoviță și ninsoare.
Vremea se va răci, începând de miercuri, 8 noiembrie. În jumătatea nordică a țării, iar local și în sud, răcirea va fi însoțită de ploi slabe sau moderate, iar în zonele înalte de munte vor fi și precipitații mixte.
O zonă de presiune scăzută în altitudine va traversa România dinspre vest, începând din noaptea dintre marți și miercuri, 8 noiembrie. Aceasta va aduce o răcire bruscă a vremii, dar și ploi moderate cantitativ în unele regiuni.
Ploile vor începe seara târziu în Banat și Crișana, iar până dimineața se vor extinde în jumătatea nordică a țării. Miercuri, vor fi câteva intervale cu ploaie slabă și în sudul țării. Local, mai ales în nord și nord-vest, cantitățile de apă vor atinge până la 10 – 20 l/mp, scrie meteoradar.ro.
De asemenea, în zonele înalte de munte precipitațiile se vor transforma, trecător, în lapoviță și ninsoare.
O masă de aer rece va pătrunde dinspre nord-vest odată cu ploile, iar temperaturile vor scădea destul de puternic față de zilele anterioare. Dacă miercuri se vor atinge încă 18 – 22 de grade în unele zone, joi maximele nu vor depăși 12 – 16 grade.