Știri interne

Ioana Ginghină și Alex Papadopol s-au împăcat la doi ani de la divorț

Ioana Ginghină și Alex Papadopol s-au împăcat la doi ani de la divorț

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au divorțat în urmă cu doi ani. Cei doi au împreună o fetiță, iar acum se înțeleg foarte bine, contrar așteptărilor. Actrița a mărturisit că uneori apelează la sfaturile actorului, strict prietenești.

Ioana Ginghină și iubitul ei, Cristi Pitulice, au avut recent prima ieșire în public, după aproape un an de relație. Cei doi au mers împreună cu fiica actriței la premiera filmului „Cruella”. Relația lor durează de un an.

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au trecut peste orice neînțelegere. De dragul fetiței pe care o au împreună, cei doi actori au făcut toate eforturile pentru a se înțelege bine.

„Eu și fostul meu soț suntem în relații bune acum. Știi, este vorba aia, timpul vindecă toate rănile din suflet, așa s-a întâmplat și cu noi doi. În momentul de față suntem chiar prieteni. Am fost mult timp împreună și pot să spun că el este omul care mă cunoaște cel mai bine.

De multe ori apelez la sfaturile lui, însă strict prietenești, nu mai mult de atât. Sunt foarte mândră de noi, chiar dacă au fost furtuni, când ne-am separat, acum apele s-au limpezit. Știi cum este… noi suntem doi actori pasionali și, nah, se mai întâmplă”, a declarat Ioana Ginghină pentru Impact.ro.

Ioana Ginghină, prima apariție în public alături de iubit Ioana Ginghină și iubitul ei, Cristi Pitulice, au avut recent prima ieșire în public, după aproape un an de relație. Cei doi au mers împreună cu fiica actriței la premiera filmului „Cruella”. Relația lor durează de un an.

Continue Reading
To Top