Știri interne

Constantin Dulcan avertizează: Cele 3 prafuri otrăvitoare

Constantin Dulcan avertizează: Cele 3 prafuri otrăvitoare

Prof. Constantin Dulcan, celebru neurolog, este cunoscut în special pentru lucrarea Inteligența materiei, publicată în România sub o formă cenzurată în perioada comunistă, dar republicată integral și cu adăugiri după Revoluția din 1989. Acesta a vorbit despre cele trei prafuri nocive pe care le folosim zilnic și modul în care starea psihică poate ajuta la evoluția stării de sănătate.

Profesorul universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan este medic neurolog şi psihiatru, autorul unui număr mare de monografii, tratate, lucrări şi cărţi de o mare valoare ştiinţifică, dar şi de eseistică a vorbit despre rolul alimentației asupra sănătății și, mai ales, despre cele trei prafuri otrăvitoare pe care le folosim în fiecare zi.

„Sunt trei prafuri albe otrăvitoare: sarea multă, zahărul alb şi făina albă. Nimeni nu vrea să mănânce pâine integrală. De ce mâncăm pâine albă, care este secată de toţi nutrienţii din ea? Pâinea integrală este cea sănătoasă organismului nostru. Fumatul face, de asemenea, foarte rău, aditivii alimentari care se pun pentru conservare, coloranţii, toate aceste lucruri ar trebui să fie evitate”, a spus neurologul.

Într-un interviu pentru ziarul Adevărul, acesta a evidențiat rolul stresului în organismul nostru și cum ne putem îmbolnăvi subit. El arată și ce mijloace de apărare putem folosi pentru a ne păstra sănătoși

„Stresul are un rol foarte nefericit. Stresul este reacţia pe care o are organismul la o traumă care poate să fie fizică, psihică, emoţională. Stresul în organism are efect asupra a trei elemente structurale esenţiale: neuronul, ADN-ul, adică substratul genetic al organismului, şi sistemul imunitar. În ceea ce priveşte neuronul, stresul blochează neurogeneza, formarea de noi neuroni sau formarea de noi conexiuni. Şi iată că în secolul nostru vorbim de o frecvenţă din ce în ce mai mare, de o morbiditate crescândă a bolii Alzheimer, deci a pierderii capacităţii intelectuale.

Asupra acidului dezoxiribonucleic, deci asupra substratului genetic: cromozomii au nişte proteine la capetele lor cu rol de protecţie, se cheamă telomeri. Stresul acţionează asupra acestor telomeri, pe care îi scurtează astfel. Mai exact, cu fiecare diviziune celulară, telomerii se scurtează, stresul acţionează asupra lor, deci reduce pur şi simplu longevitatea, durata vieţii” a afirmat profesorul.

Secretele care ne-ar ajuta să trăim 130-140 de ani

Longevitatea și puterea de autovindecare a organismului uman depind de felul în care gândim. Dacă adoptăm o gândire pozitivă, viața noastră se va îmbunătăți considerabil și avem șanse mari să trăim mai mult. Prof. dr. Constantin Dulcan susține că organismul nostru este creat pentru ca durata de viață să ajungă până la 130 – 140 de ani.

„Sistemul nostru imunitar este, după cum spun japonezii, construit aşa încât noi să putem trăi în jur de 130–140 de ani”, a afirmat profesorul doctor Constantin Dulcan.

Medicul neurolog Constantin Dulcan spune că modul în care gândim ne poate ajuta să ne prelungim viaţa. El a dat exemple cazurile unor persoane, pacienți pe care i-a tratat și cărora a reușit să le grăbească vindecarea ajutându-i să adopte un stil de gândire pozitiv.

Continue Reading
To Top