CRĂCIUN FERICIT! Noaptea în care se deschid cerurile: ce e bine să faci ca să atragi binefacerile divine în viața ta

„Părintele Stăniloae mărturisea că atunci când Tatăl L-a trimis pe Fiul la plinirea vremii, I-a spus: «Mergi şi mântuieşte-Ţi fraţii! Dezvăluie-le chipul. Chipul Tău să se arate în ei». Acesta este sensul întrupării Domnului – să scoată la lumină chipul Lui în noi, chip după care am fost creaţi. Şi aceasta caută şi acum Maica Domnului prin umblarea ei tainică în lume – să-L nască pe Hristos în noi. Să ne oferim şi noi spre a-I fi sălaş. Aşa vom înţelege mai bine stihurile colindului: «Astăzi s’a născut/ Cel făr’ de’nceput».”

Ziua Naşterii Domnului se serbează la 25 decembrie începând cu secolul al IV-lea în Occident şi cu cel de-al V-lea în Est. Iniţial sărbătoare religioasă, a primit, de la începutul veacului al XX-lea, şi o conotaţie laică, fiind celebrat şi de către necreştini, ca o sărbătoare tradiţională a oferirii darurilor. Nu de puţine ori, spiritul laic predomină în zilele noaste asupra celui spiritual.

Când Fecioara Maria a fost cuprinsă de durerile facerii, a cerut adăpost lui Moş Ajun. Acesta a trimis-o la fratele lui mai mare şi mai bogat, Crăciun. Crăciuneasa i-a oferit adăpost, dar numai în staul, temându-se de mânia soţului ei, om rău şi necredincios. Aşa s-a născut Christos în ieslea din Bethleem, sub steaua magică vestind venirea lui pe lume celor trei magi. Furios, Crăciun i-a tăiat mâinile soţiei sale, dar Maica Domnului i le-a lipit la loc. A fost prima minune făcută, prin ea, de Iisus. Văzând minunea, Crăciun s-a înspăimântat şi s-a căit, cerându-i iertare lui Dumnezeu. El şi-a împărţit toată averea copiilor săraci şi de atunci, în fiecare an, vine cu daruri pentru cei mici.

„Înspre Crăciun, cerurile se deschid, dar minunea aceasta n-a pot vedea decât cei buni la Dumnezeu: glasurile îngereşti se aud atunci în cer, dar numai cei fără de păcate le pot auzi. Cei care vor stau toată noaptea treji şi păzesc clipa când se deschide cerul. Atunci se aude o toacă de sus, iar cocoşii încep să cânte”, scrie neuitatul Radu Anton Roman.

Din seara de 23 decembrie încep patru zile marcate de magia sărbătorilor. În Ajunul Crăciunului, în multe zone ale ţării sunt practicate rituri în care tradiţia religioasă înglobează elemente păgâne, legate de moarte şi renaştere, cu elemente vizând influenţarea recoltei din anul viitor, sănătatea oamenilor şi bunăstarea.

La cântatul cocoşilor, gospodinele încep să facă aluatul pentru turtele cu miez de nucă şi miere, ce vor sta, alături de o sticlă de vin roşu, de colaci şi de mâncăruri de post, pe masa din „casa mare”, în aşteptarea preotului care vine cu icoana şi care le va sfinţi. Turtele vor fi mâncate apoi de cei ai casei şi împărţite vecinilor. În seara aceleiaşi zile, copiii şi feciorii încep colindatul, care durează până la Anul Nou (în unele locuri, până la Bobotează), când urează sănătate şi prosperitate, în obiceiul Sorcovei.

Împărţiţi în cete conduse de un vătaf, trec din casă în casă strigând: „Bună-dimineaţa la Moş Ajun/ Ne daţi, ori nu ne daţi”. Colindatul diferă de la o zonă la alta. În Transilvania, ei sunt primiţi în case şi trebuie să aţâţe focul, fiind priviţi ca aducători de noroc. În Oltenia, poartă o prăjină, care are în vârf o basma cu un ban de argint, fire de busuioc şi tămâie, iar gazdele le dau boabe de grâu şi de porumb pe care trebuie să le arunce prin casă ca să aducă noroc. Colindătorii primesc „colindeţe” (colaci), mere, pere, nuci. În sate colindatul este foarte preţuit, oamenii crezând că şi Iisus a fost cu colinda când era copil. Colindelor le sunt asociate şi măştile, de capră sau de urs, în mod obişnuit.

Ziua de 24 decembrie este patronată de Moş Ajun. Ca şi zilele săptămânii, evenimentele Ajunul şi Crăciunul au fost personificate de români, devenind Moş Ajun şi Moş Crăciun. Amândoi sunt Moşi, pentru că vin din negura timpului, au în imaginarul popular bărbi albe până în pământ, sunt darnici şi cutreieră în aceste zile lumea aducând bucurie.

Obiceiul bradului împodobit, de dată mai recentă, a prins rădăcini, în sate podoabele fiind confecţionate din materiale la îndemână, între care firele de cânepă, conurile de brad, hârtia, covrigii şi nuielele devin materie primă pentru îngerii, steaua sau coşuleţele prinse de crengi.

Ceremoniile culinare de Crăciun sunt legate în primul rând de colaci şi de turte, pâinea devenind un simbol sacru. Ei sunt mâncaţi la ospeţele rituale, sunt daţi colindătorilor şi împărţiţi pentru sufletele morţilor. Colacii sunt în general rotunzi, dar în unele locuri pot avea formă de potcoavă sau de stea, întruchipând Soarele, Luna şi stelele de pe cer. Sunt făcuţi din făină, apă şi sare. În Moldova, turtele frământate din aceleaşi ingrediente sunt apoi înmuiate în sirop făcut din miere (iar la casele mai simandicoase şi cu vanilie sau o cană de ceai de tei, iasomie şi petale de trandafir) şi sunt presărate cu nucă prăjită sau mac.