Constantin Enceanu, primele dezvaluiri despre divorț. Ce i-a făcut sotia, după 35 de ani de căsnicie: „N-am să o iert toată viața pentru asta”
Constantin Enceanu are acum o familie fericită și se simte un bărbat împlinit. Însă a fost un moment în care artistul a fost gata să renunțe la tot. Acesta a vrut să divorțeze de soția sa pentru că nu dorea să îi mai facă încă un copil.
Deși între Constantin Enceanu și soția lui a fost dragoste la prima vedere, iar relația lor a fost plină numai de bucurii, artistul a mărturisit că a avut un moment în care s-a gândit să renunțe la tot și să divorțeze.
Se pare că nu s-au înțeles în ceea ce privește dorința de a avea copii. Cântărețul își dorea o familie numeroasă, în timp ce soția lui dorea un singur copil.
Din acest motiv Constantin Enceanu s-a gândit pentru o vreme să divorțeze, însă a revenit la sentimente mai bune atunci când au apărut pe lume cei doi nepoți.
„N-am să o iert toată viața pentru asta. Soția mea nu a vrut să îmi facă al doilea copil. Am vrut să divorțez, ea a vrut doar un singur copil. M-am liniștit când fiica mea, Cătălina, mi-a dăruit doi nepoți. Îmi doream viața de familie cu doi copii, voiam să văd casa plină.”, a povestit Constantin Enceanu în cadrul unei emisiune TV.
Constantin Enceanu și soția sa au o poveste de dragostea care durează de ani de zile. Cei doi s-au cunoscut în tinerețe, pe vremea când artistul era DJ într-un club. A fost dragoste la prima vederea, iar de atunci au rămas împreună.
„O domnișoară elegantă, finuță, sfioasă, bună de gură. Eram DJ atunci, nu se pomenea atunci așa ceva, dădeam în pauza de masă dedicații muzicale.
Și venea să dea dedicații pentru colegii ei și așa, ușor, ușor, ne-am cunoscut. Și ușor s-a înfiripat o dragoste frumoasă între noi. Cine spune că viața de cuplu este numai miere, nu știe ce vorbește.”, a mai declarat Constantin Enceanu.