Economic

Anunț urgent pentru pensionari. Trebuie depus un document la Casa de Pensii

Anunț urgent pentru pensionari. Trebuie depus un document la Casa de Pensii

Fostul Ministrul al Muncii, Marius Budăi, a explicat ce trebuie să facă pensionarii după ce primesc în plic decizia de recalculare a veniturilor.

Mai este puțin până când românii vor primi în plic deciziile de recalculare a pensiilor. Potrivit ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, acest lucru ar trebui să se întâmple până în luna august.

“Vom avea un moment important al aplicării legii pensiilor – septembrie 2024. Împreună cu colegii de la Casa Naţională de Pensii Publice şi colegii de la Direcţia de Asigurări Sociale din minister, acum lucrăm la finalizarea normelor de aplicare a legii 360/2023, care presupune recalcularea tuturor pensiilor românilor şi insist pe acest aspect fiindcă, cu toate că avem peste o lună de când a fost publicată noua lege, încă sunt întrebată de unii români dacă şi pensia dumnealor va fi recalculată. Da, dragii noștri! Fiecare pensie va fi recalculată.

Dumneavoastră nu veţi fi puşi pe drumuri pentru asta. Pentru asta avem, pe de o parte, un plin proces început deja de colegii noştri de la Casele Teritoriale de Pensii de digitalizare a dosarelor de pensii, astfel încât toate dosarele să fie reevaluate, toate informaţiile pensionarilor să fie în sistem, toate acestea să fie scanate şi să avem o arhivă electronică, o bază de date electronică, iar după finalizarea normelor, şi ne dorim să fim gata cât mai rapid, legea prevede 90 de zile pentru elaborarea normelor, dar noi ne străduim să fim gata mai rapid.

După finalizarea lor la minister, dorim să le discutăm cu societatea românească, cu partenerii sociali, cu Comisia Europeană cu care avem acest agreement pe jalonul 214 – reforma sistemului public de pensii, după care să fie finalizat soft-ul pentru recalculare, instruiţi colegii noştri din casele teritoriale de pensii şi apoi românii vor începe, noi estimăm că undeva în luna mai a anului 2024, să îşi primească până la sfârşitul lunii august deciziile cu pensiile recalculate”, a afirmat Ministrul Muncii la Antena 3 CNN.

Românii care vor trebui să meargă la Casa de Pensii să depună un document important

Într-o intervenție telefonică directă, fostul Ministru al Muncii, Marius Budăi, a fost întrebat ce trebuie să facă românii după ce primesc deciziile acasă. Potrivit acestuia, foarte puțini români vor fi nevoiți să se prezinte la Casele de Pensii. Mai exact, cei cărora li se solicită adeverințele cu privire la sporurile care până în acest moment nu erau luate în calcul, sau cei care nu au depus documentul de acord global.

”Aceste componente se află deja la dosarele cetățenilor români, pentru că au făcut parte componentă din dosar. Au fost sporuri care nu au fost cu caracter permanent, care nu făceau parte din Anexa 15, care nu făceau parte din legea 263, nu erau cu caracter permanent și nu erau luate in calcul, dar acele adeverințe sunt depuse acolo. Majoritatea cetățenilor, cred că în proporție covârșitoare de 99%, au depus documentele de acord global, doar dacă cineva știe că nu a depus la dosar documentul de acord global, a lucrat în acord global și are documentul, trebuie să meargă din proprie inițiativă să le depună”, a explicat Marius Budăi la Antena 3 CNN.

”Dar altfel nu trebuie să se deplaseze la Casele de Pensii, aceste calcule se vor face din oficiu, se va face acea calculare mare unde se vor așeza acele principii de care am vorbit până acum.

Este foarte important că vom face acea calculare pentru toți cetățenii, cu toate documentele care sunt, și după vom intra în etapa a doua, cu acele sporuri cu caracter nepermanent, unde putem introduce și acordul global care nu a fost luat în calcul. Deci lucrurile curg de la sine, oamenii nu vor fi nevoiți să se deplaseze la Casele de Pensii, să îi purtăm pe drumuri degeaba”, a mai spus fostul Ministru al Muncii.

Continue Reading
To Top