Ioana Maria Lupașcu a murit
După o luptă grea cu boala necruțătoare, pianista Ioana Maria Lupașcu, angajată a Filarmonicii din Ploiești, a murit joi dimineață, la vârsta de 45 de ani. Artista era internată la Institutul Oncologic din București.
Vestea a fost confirmată de colegii săi pe pagina de Facebook. “Cu sufletele îndurerate vă anunțăm că prietena și colega noastră, Ioana Maria Lupascu, a plecat dintre noi. Deși oamenii buni nu câștigă întotdeauna, o vom ține minte pe Ioana ca o adevărată luptătoare, atingând cu dragoste persoanele din jurul ei și clapele pianului chiar și în cele mai dificile momente ale vieții. Suntem recunoscători că ne-am putut afla în preajma unui spirit atât de frumos și a unei artiste desăvârșite, deși această călătorie a fost întreruptă prematur. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 2 septembrie 2023, în București. Gândurile noastre sunt alături de familie, prieteni și toți cei ce au cunoscut acest suflet pur, și îi asigurăm de tot sprijinul nostru în aceste momente dureroase. Sincere condoleanțe!”, a anunțat Filarmonica Paul Constantinescu – Ploiești.
Reacțiile nu au întârziat să apară pe rețelele de socializare. Actrița Daniela Nane, o bună prietenă a Ionei Maria Lupașcu, a ținut la rândul său să o omagieze. “Aș vrea să scriu despre această mare artistă, dar nu pot încă. Vă spun doar că Ioana va fi depusă astăzi la capela bisericii Boteanu-Ienii din București, după ora 15.30. Diseară la ora 18 va fi acolo o slujbă ținută de părintele Ioan de la Biserica Sf. Ciprian, duhovnicul ei. La noapte se va face priveghere și va fi pomenită de pr. Costel la Sf. Liturghie, de la ora 00.00, iar mâine, de la ora 17, i se vor citi Stâlpii. Slujba de înmormântare va avea loc în biserica Boteanu-Ienei sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 10, apoi se va pleca la cimitirul Străulești 2. Sunteți bineveniți. Dumnezeu s-o ierte!”
„Iubita mea colegă și prietenă de scenă Ioana Maria Lupascu este nedrept uneori ce se întâmplă.
În toate aceste dimineți ai fost prezentă în gândurile mele cu speranța revederii, dar acum îmi lași doar amintirea concertelor noastre, a zambetului tau, a omului luminos, frumos și bun! Stii ca erai tot timpul un zâmbet când repetam pentru recitalurile noastre și te rugam să vii tu cu partiturile și pentru mine. Îți mulțumesc Ioana pentru tot. Îmi este foarte greu să vorbesc la trecut și nu o voi face!
Nu știu cum să închid acest mesaj. Îmi este greu! Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău”, a scris și Cezar Ouatu.
“Și-a luat pianul drag și a plecat să cânte în Împărăția lui Dumnezeu. Drum lin, Ioana Maria Lupascu ! Vei rămâne mereu în sufletul meu!”. “Ce zi tristă …..Astăzi a încetat din viață renumita pianista Ioana Maria LUPASCU la numai 45 ani ( luna viitoare ar fi trebuit să împlinească 46). Drum lin in ceruri.Dumnezeu sa o odihnească în pace în lumina. Sincere condoleanțe familiei”.
“45 de ani a îngăduit Dumnezeu parcursul pianistei Ioana Maria Lupașcu în această viață trecătoare. E un moment în care avem tendința să îi cerem socoteală lui Dumnezeu: “de ce?” Dar bine ar fi să ne abținem. Pentru că El are Lucrarea Lui tainică pentru fiecare din noi. Față de care nu putem decât să spunem:”Fie voia Domnului”. E singura poziționare care te face liber. Nu e ușor să ajungem în locul acela, dar numai astfel devenim liberi. Liberi de oameni. Că facem închisoare, în lumea asta, unii din alții. Ea acceptase voia Domnului. Știu că acceptase. Era o femeie-lumină. La propriu. Pur si simplu radia. Din păcate, nu a putut să îsi valorifice talentul, pentru că a avut tot felul de piedici. Lumea nu a cunoscut-o la adevărata ei valoare, pentru că – ăștia suntem mulți dintre noi – nu suportăm oamenii-lumină.
Nu suportăm pe cei mai buni, sau mai frumoși, sau mai inspirați decât noi. E un adevăr crunt. Crunt. Indiferent ce ar face cineva, începem să îi căutăm cusur. Si ce de cusur găsim celorlalți. Niciodată nouă. Măcar de am realiza un pic, un pic, asta. Mulți dintre noi nici nu știm că ne sufocă oamenii mai buni, mai de succes, decât noi. Să fie ăsta pentru noi folosul din atâta suferință: să ne acceptăm limitele, să prețuim oamenii mai buni, mai frumoși, mai de succes decât noi. Să ne acceptăm între noi, odată cu mutarea Ioanei la cele veșnice.
Nu se poate să nu luăm folos din atâta suferință. Ar fi mare păcat să fie în zadar măcar pentru noi, cei ce am cunoscut-o. Dumnezeu să ne ierte si nouă păcatele pe care le-am făcut față de ea. Foarte mulți au păcătuit față de ea. Foarte mulți. Și, la un moment dat, asta i-a devenit grea povară. Poate că n-a mai putit-o duce… Măcar si asta de am lua folos din atâta suferință: să nu mai împovărăm pe nimeni cu răutatea și frustarea noastră. Dumnezeu să îi dea răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată roabei Sale, Ioana Maria!”
“Există întâlniri extraordinare, întâlniri parcă desprinse din contextul actual, din haosul zilnic… întâlniri în care sclipirea unei priviri la atingerea magică a clapelor pianului te transportă în altă lume… pentru mine ai fost emoție pură, vibrație intensă și talent nemărginit… te așteptam din nou în septembrie…Drum lin printre îngeri, Ioana Maria Lupașcu!”
“Acum vei canta îngerilor, Ioana Maria Lupascu ! România a pierdut cea mai buna pianista! Mulțumesc pentru tot ce m-ai învățat! Un om bun, credincios și extrem de talentat! Odihna veșnică!”, sunt doar câteva dintre mesaje.