Se încălzeşte iar vremea în România! Prognoza meteo ANM pentru septembrie
Prognoza meteo ANM pentru următoarele patru săptămâni. Vremea se preconizează a fi total neașteptată pentru această perioadă a anului. Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale. Ce ne așteaptă, mai exact?
Prognoza meteo de la ANM. Specialiștii au dat detalii despre vreme. Ei au spus ce urmează să se întâmple în România. În următoarele patru săptămâni, vremea va fi în general mai caldă decât cea normală pentru această perioadă.
În prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată de ANM, se explică pe larg care sunt condițiile meteo.
În mijlocul lui septembrie, vreme caldă
În săptămâna 11.09.2023 – 18.09.2023, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână. Acest lucru se va petrece pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.
Pentru săptămâna 18.09.2023 – 25.09.2023, prognoza meteo indică vreme călduroasă. Astfel, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 25.09.2023 – 02.10.2023 vine cu o temperatura medie a aerului cu valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Acest lucru se va simți în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice.
Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor deficitară în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zonele montane.
Prognoza ANM pentru săptămâna 02.10.2023 – 09.10.2023 arată valori ale temperaturilor ce se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână. Se va observa acest lucru pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile sudice.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.
Luna septembrie a venit cu temperaturi mai ridicate
De altfel, ANM a avertizat anterior că și luna septembrie va fi cu temperaturi mai ridicate decât cele normale. Astfel, conform prognozei meteo date atunci, la sfârșit de august, valorile termice se anunțau a fi mai ridicate decât cele specifice, pe întreg teritoriul României. S-a avertizat că regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării. Acest lucru a fost valabil mai ales în zona Carpaților Meridionali și Occidentali.
Conform specialiștilor, între 28 august și 4 septembrie s-a spus că temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în jumătatea estică a țării. Mai ales regiunile sud-estice au fost vizate, În rest, s-a anunțat că vor fi în general apropiate de cele normale.
Cu excepția regiunilor sud-estice, unde regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, cantitățile de precipitații vor fi excedentare, mai ales în nordul extrem al țării și la munte.