Anunț pentru toți clienții Carrefour! Decizia luată chiar acum de celebrul lanț de magazine
Carrefour a anunţat miercuri, 20 septembrie, că a ajuns la un acord cu grupul spaniol El Corte Ingles pentru a cumpăra 47 de supermarketuri şi magazine de proximitate marca SuperCor. Tranzacția valorează 60 de milioane de euro, cu tot cu datorii.
Grupul francez de distribuţie Carrefour a anunțat că această achiziţie îi va diversifica reţeaua. Totodată, îi va acorda și o „amprenta geografică” mai bună în Spania.
Magazinele achiziţionate sunt amplasate în următoarele regiuni: Madrid, Catalonia, Andalucia şi Comunidad Valenciana.
Carrefour vrea să convertească magazinele achiziţionate
Grupul francez intenţionează să convertească magazinele achiziţionate în magazine de tip Carrefour Market, Carrefour Express şi Supeco, conform informațiilor publicate de Reuters.
Tranzacţia depinde de obţinerea aprobării autorităţilor de reglementare. Ar urma să se încheie până la mijlocul anului următor.
În luna iulie a acestui an, Carrefour a raportat o creştere de 11,2% a vânzărilor comparabile în primul semestru. Numai în trimestrul al doilea vânzările comparabile au crescut cu 10,3% în ritm anual.
Amintim că grupul este unul dintre liderii mondiali în domeniul retailului alimentar. Deține o reţea multiformat de peste 14.000 de magazine în aproape 40 de ţări. În 2022, grupul a generat vânzări de 90,8 miliarde de euro.
În altă ordine de idei, reprezentanții companiei au anunțat retailerul va afișa la raft avertismente de preț pe o serie de produse din Franța. Produsele vizate sunt cele au dimensiuni mai reduse, dar costă mai mult.
Anunțul a venit după ce s-a atenuat creșterea prețurilor la materiile prime, în vederea obținerii sprijinului consumatorilor.
„Evident, obiectivul este de a stigmatiza aceste produse pentru a putea spune producătorilor să-și regândească politica de prețuri”, a explicat Stefen Bompais, director pe segmentul de comunicare cu clienții în cadrul Carrefour.
Directorul general Alexandre Bompard a spus de mai multe ori că furnizorii de bunuri de larg consum nu cooperează în cadrul eforturilor de reducere a prețurilor pentru mii de produse de bază, în ciuda scăderii costurilor cu materiile prime.
În acest context, Alexandre Bompard este susținut de ministrul francez de Finante, Bruno Le Maire, care în luna iunie s-a întâlnit cu 75 de mari retaileri și grupuri ale consumatorilor și a cerut reducerea prețurilor.
După o nouă rundă de discuții în august, oficialul francez a anunțat că Unilever, Nestle și PepsiCo se află printre firmele care nu se conformează solicitărilor privind prețurile.
Ministrul francez al Finanțelor a amenințat că vor fi impuse sancțiuni financiare dacă firmele nu își respectă promisiunile.