Avertizare majoră de inundații. Vezi lista localităților afectate
Hidrologii au emis astăzi (26 octombrie) o atenționare cod galben pentru mai multe râuri din țară, unde există risc de inundații! Pericolul va persista până sâmbătă la ora 9, iar mai multe bazine hidrografice din șase județe din România sunt vizate de avertizarea emisă de către hidrologi!
Hidrologii au emis astăzi (26 octombrie) o atenționare cod galben pentru mai multe râuri din țară, unde există risc de inundații! Potrivit celor de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), vizate sunt unele sectoare de râuri din bazinele hidrografice Tisa (pe sectorul aferent S.H. Valea Vişeului – intrarea în ţară), Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, dar și Arieş.
„Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare ȋn intervalul 27.10.2023 ora 09:00 – 27.10.2023 ora 24:00 pe unele râuri din judeţele: Maramureş, Cluj şi Bihor”, avertizează cei de la INHGA.
Avertizare cod galben până sâmbătă dimineață
Hidrologii de la INHGA ne avertizează că în zonele vizate de codul gablen ne putem aștepta la diverse probleme, cum ar fi scurgeri importante pe versanți, torenți și pârâie. De asemenea, oamenii se mai pot confrunta și cu viituri rapide pe râurile mici, fiind posibile efecte de inundații locale.
„Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție”, ne mai avertizează hidrologii.
Potrivit experților avertizarea cod galben a intrat în vigoare de astăzi și va rămâne valabilă pe parcursul întregii zi de mâine, ieșind din vigoare de abia sâmbătă, la ora 9 dimineața, când ar trebui să scăpăm de probleme.