Alertă meteo! Temperaturilor vor ajunge la maxim -8 grade

Știri interne

Alertă meteo! Temperaturilor vor ajunge la maxim -8 grade

Alertă meteo! Temperaturilor vor ajunge la maxim -8 grade

Zilele calde se apropie de final, iar vremea rece pune stăpânire pe țara noastră. Ne așteaptă o perioadă cu temperaturi scăzute, ploi, lapoviță și chiar ninsoare.

Ultima parte a acestei săptămâni va aduce mai întâi o vreme destul de rece, dar frumoasă. În zonele de vale și în depresiunile din nordul și centrul țării, nopțile vor fi reci, cu brumă și temperaturi minime sub pragul de îngheț.

Ploi în zonele joase, lapoviță și ninsori la munte

Începând de vineri seara și până duminică, un ciclon va aduce ploi, averse și intensificări ale vântului în mai multe regiuni ale țării. Izolat, mai ales în Dobrogea, nu sunt excluse câteva furtuni sâmbătă.

Cel mai mult se pare că va ploua în Banat, Crișana, Maramureș și nord-estul Transilvaniei, unde s-ar putea înregistra, local, până la 20 – 30 l/mp. În sudul și estul țării, inclusiv în Capitală, sunt prognozate cantități mai mici de precipitații, iar unele zone ar putea fi chiar ocolite de ploi.

În zonele de munte, se vor semnala și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, mai ales duminică, iar pe alocuri se va depune un strat de zăpadă de câțiva centimetri, anunță meteoradar.ro.

Vremea rămâne rece și săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare, vremea se va menține rece și umedă în jumătatea nordică a țării. Ziua, mercurul din termometre nu va urca prea mult peste 10 grade. În unele zile vântul va fi destul de puternic, iar în nopțile senine este posibilă apariția brumei.

Nici în sud nu va fi prea cald, chiar dacă vor fi ceva mai multe perioade cu Soare, iar temperaturile vor atinge în jur de 15 grade în unele zile. De asemenea, șansele de ploaie vor fi mai mici în sudul și estul țării față de celelalte regiuni.

Iarnă în zonele înalte

Pe culmile înalte ale Carpaților, mai ales la altitudini de peste 2000 de metri, săptămâna viitoare peisajul va deveni tot mai alb. Circulația nord-vestică va aduce un aer răcoros și umed, iar pe versanții expuși favorabil sunt posibile ninsori destul de însemnate.

Bineînțeles, în zonele joase de relief venirea iernii mai are de așteptat. Totuși, ultimele prognoze indică șanse pentru câțiva fulgi de zăpadă în unele zone, după 20 noiembrie.

Continue Reading
To Top