Ajutor pentru români, de sărbători. Cum poți intra în posesia a 400 de lei
În prag de sărbători, mulți români se limitează la cumpărături din cauza veniturilor reduse. În acest context, primăria unui oraș vine în ajutorul localnicilor chiar de Crăciun.
Programul social „Alimente” va oferi sprijin financiar în valoare de 400 de lei românilor pentru achiziționarea alimentelor de sărbători.
Într-o inițiativă generoasă, primarul unui oraș din țară a hotărât să sprijine pe cei vulnerabili în această perioadă crucială a Crăciunului și a Anului Nou.
Primăria din Cluj-Napoca vine în sprijinul persoanelor cu venituri reduse prin intermediul programului „Alimente”, oferind un sprijin financiar semnificativ pentru achiziționarea produselor alimentare în perioada sărbătorilor. Acest program constă în acordarea unei sume de 400 de lei rezidenților din Cluj aflați în dificultate financiară.
Potrivit declarațiilor primarului Emil Boc, peste 8.000 de locuitori ai Clujului au solicitat și au primit carduri sociale. În comparație cu anul trecut, numărul beneficiarilor a înregistrat o ușoară scădere, coborând de la 9.159 de tichete sociale în 2022 la 8.047 în acest an.
„8047 beneficiari au fost înregistrați în acest an, până la data de 31 octombrie, în Programul «Alimente». Programul este implementat de D.A.S.M. – Direcția de Asistență Socială și Medicală a Primăriei Cluj-Napoca și care are ca scop sprijinirea clujenilor aflați în situații de viață dificile. În anul 2022, municipalitatea a acordat un număr de 9159 tichete sociale pe suport electronic în acest cadru. Persoanele eligibile primesc tichete sociale pe suport electronic în valoare de 400 lei/an/beneficiar.
Din cei 8047 solicitanți în 2023, 5799 dețin carduri în cadrul programului „Alimente”, iar pentru 2.248 persoane au fost emise carduri noi. Ultima zi în 2023 în care mai pot fi depuse formularele de cerere/declarație pe propria răspundere pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic este miercuri, 29 noiembrie”, a fost anunțul făcut de Emil Boc.
Aceia care doresc să beneficieze de suma de 400 de lei pentru cumpărături în perioada Crăciunului și a Anului Nou trebuie să îndeplinească anumite criterii referitoare la venituri.