Propunere PSD: Salariul minim european aplicat în România din 2023
Vești bune pentru salariații din România! Partidul Social Democrat a propus ca salariul minim european să fie aplicat în România începând cu data de 1 ianuarie 2023. Parlamentul European a adoptat miercuri, 14 septembrie, cu 505 voturi pentru, 92 împotrivă şi 44 de abţineri, o directivă privind salariile minime în Uniunea Europeană.
PSD cere ca salariul minim adoptat de UE să fie transpus în România
Potrivit datelor oficiale, directivă privind salariile minime în Uniunea Europeană prevede, printre altele, ca țările trebuie să garanteze că salariile minime pe care le stabilesc permit lucrătorilor să aibă un trai decent, ținând seama de costul vieții și de nivelul general al salariilor.
În acest context, liderii Partidului Social Democrat au solicitat după ședința Coaliției, ca macanismul salariului minim european să fie aplicat în țara noastră de la 1 ianuarie 2023.
Cu alte cuvinte ar fi vorba despre o majorare a salariului minim la aproximativ 3000 de lei brut.Noua directivă ar trebui să se aplice tuturor lucrătorilor din UE care au un contract de muncă sau raporturi de muncă.
Odată adoptată de Consiliul UE, directiva va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii până la finalul acestui an. Statele membre au la dispoziție un termen de maxim doi ani pentru a transpune directiva în legislația națională.
PSD propune creșterea salariului minim la 3000 de lei de la 1 ianuarie 2022
Liderul PSD, Marcel Ciolacu a declarat că acest proiect reprezintă o victorie pentru toți oamenii care muncesc din greu și care în ultima perioadă au fost cei mai afectați de criza economică și de cea de pe piața energiei.
“Totodată, este un motiv în plus pentru care PSD susţine necesitatea creşterii salariului minim la 3.000 lei de la 1 ianuarie (inclusiv prin scutirea de taxe şi contribuţii a 200 de lei), propunere cu care va merge în coaliţie. Este extrem de clar acum că trebuie să creştem salariul minim. Asta spune şi UE, nu doar PSD” , a precizat Marcel Ciolacu printr-o postare pe Facebook.
Termenul de conformare la prevederile Directivei este de doi ani de la aprobarea oficială de către Consiliu a acordului agreat cu Comisia Europeană la 6 iunie 2022. Țările care nu se conformează sunt pasibile de amenzi.
Rodica
23 septembrie 2022 at 18:58
Ar fi intr-adevar corect ca salariul minim /economie sa fie majorat la 3000 lei dar, ce se intampla cu pensionarii? Avem in tara pensionari cu studii superioare, cu doctorate luate pe bune, nu copy paste, care au muncit in jur de 40 ani, au cotizat cate 1/3 din salariu lunar si care, au pensii ce nu depasesc 3000 lei? Aceasta categorie de pensionari este cea mai oropsita de catre guvernanti. Pensiile lor vor fi egale cu salariul minim pe economie. E corect?