Atenționare MAE pentru românii din Italia și pentru cei care au vacanțe programate acolo

Știri interne

Atenționare MAE pentru românii din Italia și pentru cei care au vacanțe programate acolo

Atenționare MAE pentru românii din Italia și pentru cei care au vacanțe programate acolo

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis, în urmă cu puțin timp o atenţionare de călătorie pentru Italia. Este cod portocaliu privind riscul de producere a incendiilor de vegetaţie în această țară. Care este sfatul autorităților.

Italia este una dintre țările din Europa unde se află cei mai mulți români. Și Italia se confruntă cu probleme privind dezastrele provocate de natură, asta în urma condițiilor meteo extreme.

Atenţionare pentru turiștii români care își vor petrece concediul în Italia

În cursul zilei de miercuri este Cod portocaliu privind riscul de producere a incendiilor de vegetaţie în această țară.

Așadar, potrivit MAE, în Republica Italiană – Insula Sardegna, autorităţile locale au anunţat, pentru miercuri, cod portocaliu de producere a incendiilor de vegetaţie.

Avertismentul transmis de MAE

În acest fel, cetăţenii români sunt sfătuiţi să se informeze, înainte de a porni într-o călătoriei, în legătură cu situaţia existentă atât pe traseu, cât şi la destinaţie şi să evite deplasarea în zonele în care există incendii în desfăşurare sau un pericol iminent de producere a acestora.

Mai mult decât atât, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice a României în Republica Italiană: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Totodată, locuitorii țării noastre care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi următoarele linii telefonice de permanenţă în funcţie de regiune: Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935, Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444, Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171, Consulatul General al României la Torino: +39 338.756.8134, Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688, Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299, Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: www.sardegnaambiente.it, http://roma.mae.ro/, http://cgroma.mae.ro/ https://www.mae.ro/ şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Continue Reading
To Top