Mihaela Rădulescu a rămas fără cuvinte! Ce a făcut Felix Baumgartner chiar de ziua ei
Mihaela Rădulescu și-a sărbătorit ieri ziua de naștere, moment în care iubitul ei, Felix Baumgartner, a suprins-o cu cel mai frumos cadou.
Mihaela Rădulescu a împlinit pe 3 august 2023 frumoasa vârstă de 54 de ani, iar iubitul ei a dorit să îi facă o surpriză cu această ocazie. El nu s-a oprit la o simplă urare, ci i-a pregătit și o surpriză uriasă la care frumoasa vedetă nu se aștepta.
Mihaela Rădulescu nu mai are nevoie de nicio prezentare, ea este un nume sonor în showbiz-ul românesc, acest lucru se datorează carierei sale de succes în televiziune de ani de zile. Deși aparițiile ei au fost tot mai rare în ultima vreme, Mihaela Rădulescu este în continuare o prezență captivantă oriunde alege să își facă simțită prezența.
Mihaela Rădulescu și-a petrecut ziua de naștere într-un mod cu totul atipic, datorită surprizei pe care i-a făcut-o iubitul său. Ce au făcut cei doi? Felix Baumgartner i-a oferit cadoul vieții ei: îndrăgita prezentatoare TV a avut șansa să urce, la împlinirea vârstei de 54 de ani, pe Duna din Pilat, considerată a fi cea mai înaltă dună de nisip din Europa.
Acest cadou nu este unul întâmplător, destinația a fost aleasă deoarece Mihaela Rădulescu iubește foarte mult astfel de activități, așa cum am aflat de la Baumgartner
„Fata mea iubește vântul’, a scris Felix pe InstaStory, acolo unde a postat un clip cu Mihaela într-un peisaj de poveste.
Pe lângă această experiență, Mihaela Rădulescu și iubitul ei au mers la un restaurant, acolo unde frumoasa prezentatoare TV a avut parte încă un moment special și plin de dragoste. Cei doi au luat cina ca doi îndrăgostiți, după care vedeta a primit o prăjitură de ciocolată în care erau înfipte și artificii.
Râzând, vedeta s-a prefăcut că încearcă să sufle în „lumânare”, iar când artificiile s-au stins, aceasta a aplaudat mai fericită ca niciodată.