S-a aflat ce a făcut Loredana imediat după ce a ucis-o pe Alina, la Mangalia. Imagini din noaptea crimei
Antena 3 CNN a prezentat primele imagini din noaptea crimei de la Mangalia. Camerele de supraveghere au surprins momentul când principala suspectă cară singură geamantanul prin parc, după ce a abandonat trupul victimei.
Loredana a fost surprinsă de camerele de supraveghere în timp ce căra geamantanul pe care l-a folosit atunci când a abandonat în parc cadavrul Alinei. La un moment dat, aceasta se oprește să verifice valiza, apoi își reia drumul prin parc.
În alte imagini, surprinse de o altă cameră de supraveghere din Mangalia, principala suspectă coboară dintr-un taxi, merge la un bancomat, în timp ce șoferul o așteaptă, și după câteva minute se întoarce la mașină.
Ulterior a ajuns la hotelul unde era cazată și, potrivit informațiilor furnizate de iubitul Alinei, a încercat să trimită mesaje de pe telefonul victimei pentru a-și crea un alibi.
Între timp, declarațiile făcute de rudele Alinei schimbă cu totul datele problemei. O mătușă de-a victimei susține că Loredana era invidioasă pe Alina și că, de fapt, tot scandalul ar fi plecat pentru că presupusa criminală îi purta pică Alinei pentru performanțele pe care aceasta le avea.
”Între ele a fost numai răutate și invidie. Adică fata asta își vedea de treaba ei, învăța bine, era o fată liberă, cuminte, și Loredana probabil o fi avut ceva pică, și nu s-a lăsat până când nu… A fost o invidie, nu mai putea să o suporte, și a vrut să o îndepărteze”, spune una dintre mătușile fetei.
”Alina s-a dus și s-a plâns la patron că Loredana o agresează pe Alina, vine noaptea în cameră și face scandal și patronul nu a băgat-o în seamă pe Alina. Era o fată foarte cuminte, se ducea la școală, venea la timp acasă. A fost o fată de nota 10. Știa mereu ce să facă în cameră, ordine, curățenie. Eu mai fusese și anul trecut la muncă. Și o întrebau femeile de acolo de ce nu o ajută și Loredana. Dar ea nu voia”, spune și cealaltă mătușă a fetei.
Între timp, au apărut și doi martori care spun că au auzit țipetele din camera fetelor. În jurul orei 3 dimineața, cei doi tineri, care erau cazați vizavi de camera fetelor, au fost martorii unor strigăte înfiorătoare ce proveneau din întunecata cameră cu numărul 17.
Cunoscându-le pe Alina Elena Ciobanu și pe Loredana Atanăsoaie din interacțiunile zilnice la locul de muncă, cei doi tineri au ales să înfrunte ora târzie și să investigheze situația cu speranța de a înțelege ce se petrece.
“Am bătut la ușa și ne-au spus că dorm. Adică doar una dintre ele a răspuns, am auzit doar o voce, așa că ne-am dus să ne culcăm, a fost liniște, până dimineața” au declarat tinerii, care acum regreta amarnic că nu au intrat în camera unde Alina își trăia ultimele clipe, însă nici prin cap nu le-a trecut că s-a întâmplat ceva atât de grav.
Intervenția lor ar fi putut face, poate, diferență dintre viață și moarte pentru Alina, ținând cont de faptul că Loredana avea să declare ulterior că Alina a agonizat 30 de minute, înainte să își dea sufletul.
A doua zi, totul părea să fie normal, povestesc colegii
“Eram obișnuiți că dimineața să o găsim în fata hotelului, ori mătura, ori o găseam la o pauza de țigară.
Loredana însă, a venit la masă, s-a comportat normal. S-a dus la muncă, vorbea cu fetele ca de obicei” au mai povestit băieții.