Calendar ortodox 15 august 2023. Ce este interzis să faci mâine
Calendar ortodox 15 august 2023. Sărbătoare cu cruce roşie pentru creştinii ortodocşi de pretutindeni de Adormirea Maicii Domnului.
Calendar ortodox 15 august 2023. Această zi este una foarte importantă pentru creştinii ortodocşi care prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului.
Despre această sărbătoare nu găsim informaţii în Sfintele Evanghelii, ci numai în Tradiţia Bisericii. Potrivit acesteia, Maica Domnului a fost anunţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă.
“Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare”.
După ce Fecioara Maria şi-a cerut iertare de la toţi, şi-a dat duhul şi Domnul Însuşi S-a coborât din ceruri pentru a primi sufletul ei cel sfânt, iar cu această ocazie multe minuni s-au petrecut.
Trupul Maicii Domnului a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat spre lăcaşurile cereşti. Tradiţia spune că Toma a sosit la Ieruaslim în a treia zi după înmormântarea Maicii Domnului pentru a-i cinsti trupul, însă când apostolii au deschis mormântul, acesta era gol.
Semnificaţii la români de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului în calendarul ortodox din 15 august 2023
Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de ortodocşi şi catolici în fiecare an, pe 15 august. Este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria a trecut la cele veşnice.
Tot pe 15 august este celebrată şi Ziua Marinei pentru că Fecioara Maria este ocrotitoarea marinrailor. La malul mării, dar şi în oraşele dunărene sunt organizate ample serbări.
În părţile Moldovei, Sfânta Maria este considerată “a morţilor”, fiind pomeniţi toţi cei care au numele pornind de la cel al Preacureatei şi doar la Sfânta Maria Mică (8 septembrie) sunt sărbătoriţi cei care poartă acest nume.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului prefaţează deschiderea sezonului de nunţă (16 august – 14 noiembrie), începerea târgurilor de toamnă şi a praznicelor de pomenire a morţilor.
Obiceiuri şi tradiţii de Adormirea Maicii Domnului
În ceea ce priveşte obiceiurile şi tradiţiile de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului spălatul rufelor, chiar și cu mașina de spălat, este interzis. Se spune că cine spală haine în timp ce oamenii sunt la biserică va avea parte numai de ghinioane toata viața.
Nu e bine să te scalzi, 15 august. Se spune că în această zi nu e bine să te scalzi în râuri de munte, altfel vei fi „lovit” de soartă.
Nu ai voie să te tunzi de Sfânta Maria . Acest lucru este valabil atât pentru femei cât și pentru bărbați. În cazul bărbaților, daca se tund și aruncă părul la gunoi, riscă să chelească.