Legea pensiilor 2023: Femeile vor fi dezavantajate de noua formulă de calcul
Legea pensiilor 2023: Femeile vor fi dezavantajate de noua formulă de calcul
Președintele CNS – Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a abordat problema pensionarilor, analizând aspecte referitor la modul în care sunt calculate veniturile seniorilor din România.
”S-a făcut o lege care nu oferă , așa cum se întâmplă în alte țări, niște condiționări foarte precise în raport cu situația salarială națională. Legea 19 care a făcut, de fapt, în 2001, reforma legată de sistemul de pensii, trecând pe contributivitate, în afară de faptul că, deși marea majoritatea a cetățenilor, a lucrătorilor când au intrat pe piața muncii aveau o anumită regulă de pensionare, s-a făcut fără să se întrebe pe ce optați – pe vechiul sistem, pe noul sistem -, o modificare radicală care a afectat pe toată lumea.
De aceea nu prea înțeleg chestiunea cu judecătorii, care zic că nu se pot lega de acest lucru, mai ales că dreptul lor nu este un drept rezultat dintr-o contribuție, este un drept rezultat dintr-o decizie politică. Cu alte cuvinte, când decizia politică nu mai e, nici dreptul nu mai este. Nu este un drept cum este la salarizare, legată de dreptul muncii și de compensarea respectivă.
Problema care se pune cu pensionarii este că injustiția socială pleacă de la ceea ce se cheamă coeficient de corecție, apărut în 2010 și care, prin transferul integral de taxe sociale de la angajator la angajat, datorită formulei din legea care guvernează și la ora actuală sistemul public de pensii, a sărit la 41,51%.
Adică a sărit din toate tabelele legate de acest lucru. Evident că doi lucrători cu decizii emise în ani diferiți au o diferență – pentru condiții normale de muncă – de aproximativ 760 de lei pentru un punct de pensie, iar la mai multe puncte totul se multiplică și, firesct, diferența crește. În privința condițiilor speciale, datorită diferitelor legislații care au apărut și s-au aplicat secvențial, dar nu în totalitate pentru toți cei implicați, diferența crește la 1800 de lei pentru un punct de pensie”, a detaliat Bogdan Hossu.
Iată de ce, a continuat invitatul din platoul emisiunii ”Totul despre bani”, ”această injustiție care face și cheltuieli nejustificate din coșul comun la fondului de pensii trebuie corectată. Problema este politică în sensul că anul viitor sunt patru alegeri și nu prea văd ca partidele parlamentare să-și taie craca de sub picioare prin măsuri radicale legate de acest lucru.
Din 2020 am insistat să se efectueze corecția, pentru că Legea 127 a fost prorogată, mai precis ca indexarea să se facă parțial și după anul de emitere a deciziei de pensionare. Practic, în fiecare dintre ultimii doi ani, dacă s-ar fi dat câte zece procente în corecție, astăzi se putea ajunge la eliminarea acelui coeficient în proporție de 90%.
Aplicând tuturor, uniform, indexarea respectivă efectul a fost că ecartul a crescut și, în același timp, masa monetară necesară pentru corecție, de la 12 miliarde de lei când era în faza inițială, în 2020, a crescut undeva la 22 de miliarde de lei”, a spus liderul Cartel Alfa.
Iar dacă la anul se va aplica din nou o indexare uniformă, va crește și mai mult. Din păcate, nu avem text nici în această problemă, care, a subliniat Bogdan Hossu, este foarte importantă, afectând nu doar masa de lucrători în mod direct, pentru că vor deveni cu toții pensionari, la un moment dat, dar ”afectează pensionarii de astăzi, într-o formă sau alta.
Ideea de bază este că va fi, probabil, o combinație între eliminarea parțială a coeficientului de corecție, adică o indexare în funcție de data de emitere a deciziei de pensionare și o indexare uniformă generală.
Cei care nu ar trebui să crească ar fi cei după anul 2020, care, practic, au beneficiat de acest coeficient de corecție de 41%. Este greu de spus, astăzi, ce se întâmplă, atâta timp cât decidenții nu își asumă răspunderea de a pune ceva pe masă, public, și de a începe o dezbatere.
Problema este că la Legea pensiilor sunt mai multe chestiuni care trebuie rezolvate, a subliniat liderul CNS Cartel Alfa. El a explicat că, ”schimbând formula de calcul, femeile vor fi dezavantajate. În sensul în care, datorită faptului că au altă vârstă de pensionare, mai mică decât a bărbaților, asta înseamnă că punctajul anual pe noua formulă care se discută ar trebui să se adune, după care să se înmulțească cu o valoare fixă”, a subliniat Bogdan Hossu.