Concedieri masive în România! Cine sunt românii care vor fi dați afară
Concedieri în România! În cadrul reorganizării CNPR (Companiei Naţionale Poşta Română), salariaţii care au primit notificare de preaviz sunt exclusiv cei ale căror posturi nu se mai justifică în procesul de modernizare pe care îl traversează instituția. Cei care sunt pe lista neagră sunt aşa numitele “pile” politice și cei în situaţia de conflict de interese.
Precizările Poştei Române vin ca urmare a articolelor difuzate în mass-media în ultima perioadă, legate de reorganizarea companiei Poştei Române.
„Reorganizarea Companiei nu este un proiect nou. Acesta a fost demarat în anul 2021, ca parte a procesului de modernizare a Poştei Române; majoritatea salariaţilor susţine modernizarea Companiei şi a fost alături de actuala echipă de management încă de la începutul acestui proces. Ca dovadă, din cei 200 de membri anunţaţi să participe la manifestarea din data de 21 august 2023, au participat aproximativ 40. În ultimii ani, numărul de membri de sindicat a scăzut semnificativ, iar procedura de concediere colectivă ce se finalizează în scurt timp va permite Companiei să realizeze obiectivele ce ni le-am propus, inclusiv marile proiecte de investiţii precum modernizarea oficiilor, a Hub-ului logistic, achiziţionarea cutiilor poştale digitale, software-ului ERP şi multe altele”, se menţionează într-un comunicat al companiei.
Concedierile colective afectează un număr de aproximativ 100 de salariaţi din administraţia centrală şi nu vizează personalul din structurile operaţionale.
„Salariaţii care au primit notificare de preaviz sunt exclusiv cei ale căror posturi nu se mai justifică în procesul de modernizare pe care îl traversează Compania. Printre aceştia se regăsesc şi aşa numitele „pile” politice ori situaţiile de conflict de interese generate de membri de sindicat care ocupă totodată funcţii de conducere în Companie; Managementul Companiei a solicitat Sindicatului reprezentativ încă din luna aprilie să transmită măsuri pentru limitarea numărului de concedieri. Sindicatul a refuzat transmiterea vreunei măsuri în acest sens. În urma măsurilor aplicate de către conducerea Poştei Române, numărul de salariaţi afectaţi de concediere a scăzut de la 501, la aproximativ 100. Dintre aceştia fac parte şi toţi salariaţii care ocupă posturi de consilier director general”, transmite Poşta Română.
A fost protest
Sursa citată precizează că pentru cei aproximativ 100 de angajaţi care au primit preaviz, managementul a pus la dispoziţie peste 180 de posturi disponibile în reţeaua poştală, din care aceştia pot alege. Oferta cuprinde posturi precum factor poştal, curier poştal, manager unitate poştală, analist date, economist şi altele.
Luni, circa 50 de angajaţi ai Poştei Române au participat la o acţiune de protest în faţa companiei, ei fiind nemulţumiţi că au primit notificări de concediere, a declarat Ionel Oţelea, preşedintele interimar al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR).
„Noi ne pregătim de negocierea contractului colectiv de muncă şi probabil cu această ocazie o să pregătim şi un calendar de acţiuni de protest”, a adăugat Ionel Oţelea.
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a declarat, la începutul acestui an, că procesul de restructurare de la companie cuprinde aproximativ 1.000 de oameni, însă toţi vor avea opţiunea să rămână în companie pe alte funcţii.