Viză pentru Marea Britanie pentru studii și muncă

Știri externe

Viză pentru Marea Britanie pentru studii și muncă

Viză Marea Britanie de la 1 ianuarie 2021 pentru românii care vor să munceacă, studieze. Turiștii pot sta în regat cel mult 90 de zile. Din 30 septembrie va fi necesar pașaportul

Marea Britanie a ieșit astăzi, 1 ianuarie 2021, din Uniunea Europeană, astfel cei care vor să meargă în această țară la muncă sau pentru studii, au nevoie de viză. Viza se obține în țara de resedință și abia după aprobare deplasarea este posibilă. Cei care vizitează Regatul Unit în scopuri turistice, pot până la 30 septembrie 2021 să între în UK cu buletinul, dar nu pot sta mai mult de 90 de zile.

Mersul la muncă cu autocarele sau avioanele din România spre Marea Britanie, în orașe precum Londra sau Birmingham va apune spun specialiștii. Odată cu introducerea vizelor de lucru și de studii, UK va fi mai atentă la selecția persoanelor care intră în țară, dar premierul britanic spune că nu va acorda greu vizele.

Însă cei care vor pleca să își găsească un loc de muncă, fară să fi obținut un contract în prealabil, vor trebui să demonstreze că au unde locui și bani suficienți să se întrețină.

Aceeași regulă se aplică și pentru cei care vor să studieze în Regatul Unit, pe toată durata studiilor sau a cursurilor este necesară prezența unei dovezi de cazare și a unei sume de bani suficientă pentru traiul în UK.

Ghid pentru obținerea Vizei pentru Marea Britanie

Dacă aveți planul ca anul acesta să vă găsiți un loc de muncă în Londra, Birmingham sau alte orașe din Marea Britanie, atunci este recomandat să intrați site-ul guvernului din Regat pentru a vedea care sunt condițiile de obținerea permisului de muncă și a vizei de ședere.

Guvernul din Marea Britanie te ajută să obții viza de muncă sau de studii
Guvernul din Marea Britanie te ajută să obții viza de muncă sau de studii

Site-ul gov.uk a publicat informații pentru toate categoriile de români. Fie că este vorba de românii care stau deja în unul din orașele din UK, fie că este vorba de cei care și-ar dori să se mute acolo.

Cei care se află în Marea Britanie trebuie să completeze formularul pus la dispoziție de autoritățile britanice până pe 30 iunie 2021.

Cei care plănuiesc să se mute, meargă să muncească sau să studieze acolo trebuie să completeze în România și să parcurgă formalitățile de obținerea vizei.

Turiștii pot sta în Marea Britanie 90 de zile

Turiștii români pot vizita în continuare Marea Britanie fară probleme, dar perioada de ședere nu trebuie să fie mai mare de 90 de zile. Chiar dacă până în septembrie 2021 se poate intra în Regatul Unit și pe baza buletinului și în continuare turiștii vor avea acces la servicile de urgență pe baza cardului european de sănătate, este posibil ca la frontieră să fiți chestionați.

Poliția de Frontieră din UK este posibil să vă adreseze întrebări legate de durata de ședere, dovada cazării sau chiar să prezentați un bilet de retur în România.

După data de 30 septembrie 2021 pentru a intra în UK este nevoie să aveți un pașaport valabil minim 6 luni.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top